Criză de citostatice la Institutul de Oncologie din Iaşi: Trei medicamente lipsesc, iar altele sunt la limită

Trei medicamente folosite în tratamentul bolnavilor de cancer lipsesc din stocurile Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, iar în cazul altor scheme de tratament stocurile sunt la limită, a anunţat conducerea instituţiei. În unele cazuri, pacienţii sunt direcţionaţi spre alte centre.

465 afişări
Imaginea articolului Criză de citostatice la Institutul de Oncologie din Iaşi: Trei medicamente lipsesc, iar altele sunt la limită

Criză de citostatice la Institutul de Oncologie din Iaşi: lipsesc trei medicamente

Trei citostatice lipsesc, iar altele sunt la limită, în stocurile Institutului Regional de Oncologie din Iaşi. Potrivit directorului medical al instituţiei, Gabriel Dimofte, pacienţii al căror tratament nu poate fi înlocuit sunt direcţionaţi spre alte centre, care mai au medicaţia.

„La nivel naţional există anumite dificultăţi de aprovizionare. Noi, fonduri pentru medicamente avem, dar este o problemă de a găsi anumite medicamente. Din păcate, noi anunţăm de foarte mult timp aceste deficienţe de aprovizionare. Ministerul Sănătăţii a fost informat, am informat şi Agenţia Naţională a Medicamentului, este o schimbare de Guvern la acest moment şi probabil că nu e chiar neapărat foarte în folosul nostru pentru rezolvarea imediată. Am luat legătura cu domnul ministru, ieri am vorbit, şi se fac eforturi pentru ca Unifarmul să aducă aceste medicamente sau să ne ajute în cel mai scurt timp", a declarat Gabriel Dimofte.

Potrivit acestuia, lipsesc medicamentele care se folosesc în tratarea cancerului de colon şi a leucemiei. Când este posibil, schema de tratament care lipseşte este înlocuită cu una mai scumpă, spune directorul medical.

„De exemplu, în cancerul de colon lipseşte Oxaliplatin, care face parte din terapia standard a cancerului de colon avansat şi lipsesc medicamente importante în cazurile de patologii oncologice hematologice, cum sunt Doxorubicina, Epirubicina şi aşa mai departe. Acolo unde putem, le înlocuim cu altceva, sunt alternative, sigur mult mai scumpe, dar nu asta este problema noastră principală. Se pot înlocui şi când putem să înlocuim, înlocuim. Când nu putem înlocui, mai trimitem în centrele care au aceste medicamente. Nu este o soluţie ideală, mai ales pentru bolanvii hemato-oncologici, pentru că acolo schemele de tratament sunt relativ fixe, vom încerca să redirecţionăm pacienţii către centrele care mai au încă stocuri de medicamente", a mai spus directorul medical al Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.

Managerul instituţiei susţine că încă din luna mai sunt probleme în aprovizionarea cu citostatice şi că uneori a fost nevoie să ceară medicamente de la alte centre sau ca pacienţii să îşi cumpere singuri medicaţia necesară.

„Nu înseamnă că am avut lipsuri, ci că am avut discontinuităţi în aprovizionare. Am anunţat de fiecare dată Ministerul Sănătăţii, Direcţia medicală din cadrul Ministerului şi Agenţia Naţională a Medicamentului pe lipsurile de medicamente. În condiţiile în care am găsit stocuri la alte unităţi sanitare, am solicitat şi am primit prin transfer gratuit. În condiţiile în care un pacient era programat pentru o cură şi nu aveam medicaţia respectivă, pacientul era informat şi îşi achziţiona produsul şi am avut trei sau patru rambursări de medicaţie de la începutul anului. Dar nu este o rezolvare. În ultima perioadă, situaţia s-a acutizat, avem stocuri foarte mici, în aproximativ o lună de zile, probabil, dacă nu se rezolvă situaţia, vom ajunge în situaţia în care să nu mai avem medicamente în curele unor pacienţi", a declarat Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iaşi.

Întrebată dacă există vreun citostatic care nu există deloc pe stoc, managerul Institutului din Iaşi a declarat că „există trei medicamente citostatice care nu există”. „Încercăm să le găsim, am luat legătura cu furnizorii noştri, am dat drumul la o procedură de negociere pe SICAP, în aşa fel încât să vadă toţi eventualii şi potenţialii ofertanţi că noi căutăm medicaţia respectivă şi sperăm să se prezinte cineva la ofertă”, a spus Mirela Grosu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici