Cronologia accidentelor de la mina Petrila

www.mediafax.ro prezintă o cronologie a accidentelor care au avut loc la mina Petrila.

421 afișări
Imaginea articolului Cronologia accidentelor de la mina Petrila

Cronologia accidentelor de la mina Petrila (Imagine: Mediafax Foto)

În 1982, 14 mineri au murit la mina Petrila, iar alţi 15 au fost răniţi, după ce praful de cărbune s-a aprins.

În 26 iulie 1996, trei mineri şi-au pierdut viaţa într-un accident la mina Petrila în timpul unei intervenţii la puţul de aeraj al minei. Platforma pe care se aflau s-a rupt şi minerii au căzut de la o înălţime de 43 m.

La 10 decembrie 1996, doi mineri au murit şi alţi doi au fost grav răniţi în urma unei surpări care s-a produs la exploatarea minieră Petrila.

În 30 octombrie 1997, un inginer de la Petrila a murit lovit de un stâlp metalic căzut de pe un transportor de cărbune.

În data de 20 februarie 1998, un miner a murit, la Exploatarea Minieră Petrila Sud, surprins în subteran de o surpare la unul din preabataje, iar în octombrie 1999, un angajat al aceleiaşi exploatări a murit, căzînd de la o înălţime de peste 30 de metri, în subteran.

În 18 aprilie 2003, un bărbat de 34 de ani, angajat al Exploatării Miniere Petrila a murit după ce a căzut într-un puţ aflat în subteranul minei. În timp ce încărca tuburi de aeraj în colivie, aceasta s-a pus, brusc, în mişcare iar bărbatul a căzut în puţ.

În mai 2004, la Petrila au avut loc două accidente, unul în care patru angajaţi ai Exploatării Miniere au fost grav răniţi în urma unei explozii care s-a produs în subetran şi a fost provocată de o capsă pirotehnică nedetonată la timp, iar în alt accident doi angajaţi au fost grav răniţi în urma exploziei unui transformator electric. În luna iunie a aceluiaşi an, un miner de la Petrila a murit în urma unui accident de muncă în subteran, el fiind prins între staţia de întoarcere a unui transportator de cărbune şi un stîlp de susţinere a acestuia.

În iulie 2005, doi mineri au murit în urma unui accident de muncă produs la Petrila, corpurile lor fiind găsite sub mormane de cărbune.

La sfârşitul lui mai 2007, un miner de 45 de ani, angajat la EM Petrila, a suferit, un accident grav de muncă în urma căruia a fost diagnosticat cu "traumatism cerebral toracal cu transsecţiune medulară, paraplegie flască". În urma acestui accident, Exploatarea Minieră a fost amendată cu 16.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici