CSM, despre declaraţiile lui Dragnea despre procurori: Au fost de natură să genereze presiune

CSM arată că afirmaţiile despre justiţia din România lansate la mitingul PSD au pus sub semnul îndoielii corectitudinea proceselor şi au afectat grav independenţa sistemului judiciar, iar declaraţiile lui Liviu Dragnea despre procurorii DIICOT au fost de natură să genereze presiuni.

799 afișări
Imaginea articolului CSM, despre declaraţiile lui Dragnea despre procurori: Au fost de natură să genereze presiune

CSM, despre declaraţiile lui Dragnea despre procurori: Au fost de natură să genereze presiune

„În şedinţa din data de 04.07.2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât apărarea independenţei sistemului judiciar faţă de atacurile recente ale unor reprezentanţi ai celorlalte puteri. Discursurile unor lideri politici din cadrul întâlnirii publice „Stop abuzurilor din justiţie”, din data de 09.06.2018, au pus sub semnul îndoielii corectitudinea derulării procedurilor judiciare, afectând în mod grav independenţa sistemului judiciar. De asemenea, afirmaţiile făcute în cadrul unei emisiuni TV din data de 10.06.2018, de către preşedintele Camerei Deputaţilor, sunt de natură să genereze presiuni cu privire la modul de instrumentare a unei cauze penale”, au precizat reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a mai subliniat că CSM asigură societatea românească de faptul că magistratura îşi exercită atribuţiile conform standardelor constituţionale şi „face un apel ferm la responsabilitate din partea clasei politice, în vederea garantării respectării principiilor separaţiei şi al echilibrului între puterile statului”.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, că declaraţiile preşedintelui PSD Liviu Dragnea despre magistraţi, dar şi cele de la mitingul PSD au afectat independenţa justiţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul CSM.

Decizia plenului CSM a fost luată cu 15 voturi "pentru" din 17, potrivit sursei citate.

Miercuri, în şedinţa plenului CSM, membrii Consiliului au avut opinii contradictorii privind afirmaţiile lui Liviu Dragnea despre magistraţi, dar şi despre cele de la mitingul PSD, unii subliniind că trebuie acţionat pentru a apăra independenţa justiţiei, în timp ce alţii au spus că nu este cazul, deoarece nu tot discursul este de blamat.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, la începutul lunii iunie, Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, după ce acesta a spus, referitor la sesizarea ce o vizează pe Viorica Dăncilă, că speră că procurorii să nu meargă mai departe cu "demenţa aceasta". De asemenea, s-a sesizat şi în legătură cu afirmaţiile despre justiţie, lansate la mitingul PSD.

„Nu ştiu dacă vor merge mai departe cu demenţa. Ce vă pot spune cu siguranţă este că este o comandă foarte fermă. Adică nu întâmplător a fost pus imediat Horodniceanu să gestioneze interimar la DIICOT, pentru că nu era obligatoriu să-l pună tot pe el. Aia a fost făcută coordonat. <<Te mai ţinem, fă ceva cu aia>>. Sper să nu fie niciun procuror care să rişte atât de mult încât să dea curs la această demenţă. Este o demenţă. Foarte mulţi procurori riscă să plătească greu. Frica pe care o au îi face să nu mai aibă nicun fel de raţiune. Sunt unii care încearcă să se depărteze de această zonă otrăvită, sunt alţii care nu vor să mai participe la aceste execuţii şi abuzuri, şi sunt alţii care ori de frică, ori că aşa simt ei, rămân acolo ca amazoanele până când moare şi ultimul din statul paralel. Da, au de plătit, pentru că există prevederi în Codul penal care nu au fost aplicate, dar o să fie aplicate. Şi vă spun, oamenii au început să vorbească din diverse parchete, sunt destui care abia aşteaptă să înceapă să vorbească, să spună”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici