Cum a fost sărbătorită Ziua Naţională a României în lume

Emisiunea "Cine ştie câştigă", difuzată de postul naţional de televiziune din Bulgaria, a avut ca temă România şi relaţiile româno-bulgare, evenimentul înscriindu-se în seria manifestărilor organizate de ambasadele României din străinătate pentru marcarea Zilei Naţionale. Vezi cum a fost sărbătorită Ziua Naţională în alte ţări.

4208 afișări
Imaginea articolului Cum a fost sărbătorită Ziua Naţională a României în lume

Cum a fost sărbătorită Ziua Naţională a României în lume (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Emisiunea, cu o durată de 30 de minute, este una dintre cele mai populare şi vizionate ale postului naţional de televiziune. În deschidere, şeful de misiune a prezentat un mesaj despre semnificaţia Zilei Naţionale a României. Întrebările adresate concurenţilor s-au referit la podurile de peste Dunăre, patronii Universităţii din Sofia - fraţii Evloghi şi Hristo Gheorghiev, care au trăit şi lucrat în România -, participarea României la războiul de la 1877-1878, crearea Academiei Bulgare la Brăila, tipărirea primului abecedar bulgar în România de către Petar Beron, Palatul Reginei Maria din Balcic, revoluţionari bulgari care au trăit în România, mari personalităţi româneşti din cultură şi artă, mari sportivi români, oraşul Sibiu şi Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Studioul a fost pavoazat cu drapelul şi harta României, precum şi cu fotografii redând imagini din România. Au fost acordate circa o sută de premii concurenţilor şi spectatorilor care au răspuns la întrebări.

În Africa de Sud, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită printr-un cocktail la care au participat 150 de persoane, printre care Benedict Martins, ministrul adjunct al întreprinderilor publice. Reuniunea s-a desfăşurat pe fondul prezentării mai multor filme despre istoria şi dezvoltarea oraşelor Sibiu, Braşov, Sighişoara, Bucureşti, Iaşi şi Constanţa.

La Buenos Aires, cu ocazia ceremoniei de marcare a Zilei Naţionale a României, patru persoane au rostit jurământul de credinţă, devenind cetăţeni români.

În Belgia, Reprezentanţa Permanentă a României la UE a marcat Ziua Naţională printr-o recepţie la care au participat 450 de persoane, inclusiv comisarul Dacian Cioloş. Cu această ocazie, a fost prezentată expoziţia de fotografie intitulată "Povestea lemnului", realizată de Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României. Expoziţia reuneşte 30 de lucrări în format alb-negru.

Ambasada României la Ottawa marchează Ziua Naţională la sediul Primăriei, în prezenţa primarului Jim Watson, iar steagul României va fi arborat în faţa sediului acestei instituţii.

La Toronto, Consulatul general al României organizează un eveniment în cadrul căruia este difuzat filmul "Nuntă în Basarabia".

La Consulatul general al României în Hong Kong şi Macao, Ziua Naţională a fost marcată prin lansarea unei emisiuni filatelice. Dedicată tradiţiilor şi artei populare, emisiunea filatelică ilustrează obiceiul de pictare a dragonului, simbol al puterii în cultura chineză şi obiceiul popular românesc din Joia Mare.

În Ungaria, Ziua Naţională a României a fost marcată printr-o recepţie organizată pe nava de lux Europa, partea muzicală fiind asigurată de Filarmonica din Cluj-Napoca.

Ambasadele şi consulatele României în străinătate au organizat sau urmează să organizeze, până la sfârşitul acestei săptămâni, evenimente de marcare a Zilei Naţionale. MAE a alocat circa 100.000 de euro pentru recepţiile de sărbătorire a Zilei Naţionale în acest an, ministerul precizând că, în condiţiile bugetului de austeritate, nu a alocat fonduri şi pentru alte evenimente, însă în 2010 de la bugetul de stat nu a mers niciun ban la ambasade pentru 1 Decembrie.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat marţi, la solicitarea MEDIAFAX, că a alocat suma de 87.800 de euro şi 45.700 USD pentru organizarea recepţiilor de sărbătorire a Zilei Naţionale de către misiunile diplomatice ale României.

"În condiţiile bugetului de austeritate, Centrala MAE nu a alocat fonduri şi pentru organizarea unor alte tipuri de evenimente care să marcheze Ziua Naţională şi a recomandat misiunilor României identificarea unor surse alternative de finanţare", a precizat Ministerul.

Ministerul de Externe precizează însă că numeroase misiuni vor organiza cu acest prilej, fără finanţare MAE, expoziţii de artă şi expoziţii de fotografie, recitaluri şi concerte de muzică clasică, concerte de jazz, spectacole de teatru, spectacole de dansuri populare, întâlniri cu comunităţile româneşti, întâlniri cu studenţii români din ţările de reşedinţă, întâlniri festive cu oamenii de afaceri autohtoni, conferinţe în mediul academic, festivaluri şi proiecţii de film românesc, concerte de colinde româneşti, degustări de vin românesc, seri româneşti cu un program divers, participarea la emisiuni de televiziune dedicate României.

Multe dintre acţiuni sunt organizate în cooperare cu autorităţile locale, dar şi în colaborare cu reprezentanţele Institutului Cultural Român, precum şi cu asociaţiile de români din ţările de reşedinţă. De asemenea, unele evenimente au fost sprijinite de către Departamentul Românilor de Pretutindeni şi de către consulatele onorifice ale României.

România are aproximativ o sută de ambasade în străinătate, cărora li se adaugă zeci de consulate, precum şi mai multe reprezentanţe.

Anul trecut, ambasadele româneşti din străinătate nu au avut bani alocaţi de la buget pentru marcarea Zilei Naţionale a României, astfel că misiunile diplomatice fie au apelat la sponsorizări pentru organizarea unor evenimente de 1 Decembrie, fie au renunţat la acestea. În 2009, în schimb, Ministerul de Externe a alocat din bugetul propriu aproximativ 1,15 milioane lei pentru recepţiile organizate de ambasade şi consulate pentru a marca Ziua Naţională a României, acestei sume adăugându-i-se sponsorizări contractate de misiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici