Cum luptă universităţile româneşti cu furtul la examene: radarul anticopiat şi ochiul vigilent

Înfrânţi la examene de inventivitatea studenţilor care copiau cu ajutorul unei căşti minuscule şi al unui telefon mobil, profesorii au chemat şi ei tehnologia în ajutor. Astfel că, la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi la Universitatea Politehnică din Timişoara au fost aduse detectoare de unde radio.

107 afișări
Imaginea articolului Cum luptă universităţile româneşti cu furtul la examene: radarul anticopiat şi ochiul vigilent

Cum luptă universităţile româneşti cu furtul la examene: radarul anticopiat şi ochiul vigilent (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Vând difuzor cât bobul de orez care nu poate fi detectat", ne recită un fragment de anunţ Ion Gh. Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Un anunţ dintre alte câteva mii care fac din copiat o minune a tehnicii în stare să-ţi pună, fără efort, nota zece în carnetul de note şi care l-a determinat pe rector să cumpere, cu trei ani în urmă, câteva dispozitive care le indică supraveghetorilor ce studenţi au telefonul deschis.

"Se întâmplă mai ales în sesiunile limită, cele de la finalul anului, care sunt ultima şansă a studentului de a lua un examen şi de a trece în anul următor. Noi am luat măsuri drastice, îi exmatriculăm pe cei care copiază fără drept de reînscriere. În această sesiune am stabilit un record, am exmatriculat 25 de studenţi", povesteşte rectorul Roşca pentru Gândul.

Citeşte mai multe despre lupta universităţilor cu furtul la examene pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici