Cursă Tarom Bucureşti - Bruxelles şi retur, anulată din cauza erupţiei vulcanice din Islanda

O cursă Tarom Bucureşti - Bruxelles şi retur a fost anulată, joi, din cauza erupţiei vulcanice din Islanda, a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" Otopeni, Valentin Iordache.

73 afișări
Imaginea articolului Cursă Tarom Bucureşti - Bruxelles şi retur, anulată din cauza erupţiei vulcanice din Islanda

Cursă Tarom Bucureşti - Bruxelles şi retur, anulată din cauza erupţiei vulcanice din Islanda (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

Cursa Tarom care trebuia să decoleze spre Bruxelles, la ora 17.20, de pe Aeroportul Otopeni a fost anulată, la fel ca şi cursa retur, de la Bruxelles, care trebuia să aterizeze la Bucureşti la ora 23.35.

Totodată, cursele British Airways Otopeni - Londra şi retur şi Aer Lingus Dublin - Bucureşti şi retur au fost anulate, joi, potrivit oficialilor Aeroportului Otopeni.

Cursa British Airways Londra - Bucureşti trebuia să ajungă, joi seară, la ora 23.20, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală şi urma să plece, vineri dimineaţă, spre capitala Marii Britanii.

Cursa Aer Lingus Dublin - Bucureşti trebuia să ajungă, joi seară, la ora 22.10, pe Aeroportul Otopeni şi să plece spre Dublin o oră mai târziu.

Un nor de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan în Islanda a perturbat, joi, traficul aerian al mai multor ţări din Europa, determinând închiderea spaţiilor aeriene din Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Suedia sau Olanda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici