Cursele Tarom Bucureşti-Bacău, redirecţionate către Iaşi până în 12 aprilie

Cursele Tarom Bucureşti - Bacău şi retur vor redirecţionate către Iaşi începând de sâmbătă şi până în 12 aprilie, din cauza închiderii temporare a Aeroportului Internaţional "George Enescu".

211 afișări
Imaginea articolului Cursele Tarom Bucureşti-Bacău, redirecţionate către Iaşi până în 12 aprilie

Cursele Tarom Bucureşti-Bacău, redirecţionate către Iaşi până în 12 aprilie (Imagine: Mediafax Foto)

Compania Tarom a anunţat, vineri, într-un comunicat, că modifică operarea zborurilor Bucureşti-Bacău şi retur, din cauza închiderii temporare, în perioada 19 martie- 12 aprilie, a Aeroportului Bacău, care se află în administrarea Consiliului Judeţean Bacău.

Astfel, în perioadele 21-22 martie, 25-26 martie, 28-29 martie şi 30 martie - 12 aprilie (în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă), cursele Bucureşti- Bacău şi retur se anulează. Pasagerii vor fi preluaţi de cursele Bucureşti- Iaşi şi retur, cu transfer auto între aeroporturile Iaşi şi Bacău, precizează compania Tarom în comunicatul citat.

În perioada 23-24 martie şi 27-28 martie, cursa Bucureşti- Bacău va opera pe ruta Otopeni-Iaşi, cu decolare la ora 19.10, iar cursa Bacău-Bucureşti va opera pe ruta Iaşi-Otopeni, cu decolare la ora 6.45. Pasagerii vor fi transferaţi cu autocarul între aeroporturile Iaşi şi Bacău.

Operatorul de transport aerian Blue Air va cheltui 45,3 milioane euro, într-un interval de maximum 30 luni pentru modernizarea Aeroportului Internaţional "George Enescu" Bacău şi va avea dreptul, în schimbul acestor lucrări, să utilizeze infrastructura aeroportuară timp de 34 ani, cu plata unei redevenţe anuale.

Înţelegerea a fost stabilită printr-un contract de concesiune încheiat între aeroport şi compania Blue Air şi ratificat, în 30 ianuarie, de către Consiliul Judeţean Bacău.

Aeroportul Internaţional Bacău, cel mai mare din nord-estul ţării, se află în proprietatea şi administrarea Consiliului Judeţean, fiind inclus într-un program de dezvoltare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici