Dâmboviţa: Primarul din Aninoasa, care ar fi sprijinit o grupare ce fura conducte petroliere, eliberat - Mediafax

Dâmboviţa: Primarul din Aninoasa, care ar fi sprijinit o grupare ce fura conducte petroliere, eliberat

Primarul comunei dâmboviţene Aninoasa şi alţi doi bărbaţi suspectaţi de sprijinirea unei grupări infracţionale şi complicitate la furt calificat, arestaţi preventiv de magistraţii Tribunalului Dâmboviţa, au fost eliberaţi luni seară, după ce Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul avocaţilor lor.

211 afişări
Imaginea articolului Dâmboviţa: Primarul din Aninoasa, care ar fi sprijinit o grupare ce fura conducte petroliere, eliberat

Dâmboviţa: Primarul din Aninoasa,care ar fi sprijinit o grupare ce fura conducte petroliere, eliberat (Imagine: Liviu Maftei/ Mediafax Foto)

Potrivit judecătorilor, faţă de cei trei bărbaţi s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Recursul unui alt inculpat a fost respins ca nefondat, astfel că acesta va rămâne în arest pentru 29 de zile, deciziile în cazul tuturor celor patru inculpaţi fiind definitive.

Primarul comunei dâmboviţene Aninoasa, Constantin Maricescu, şi alţi trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv, sâmbătă, fiind suspectaţi de sprijinirea unei grupări infracţionale şi complicitate la furt calificat de conducte de transport de produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei.

 

Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au emis pe numele celor patru persoane mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la furt şi furt cu consecinţe deosebit de grave.

Decizia Tribunalului Dâmboviţa a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti.

Primarul Constantin Maricescu şi ceilalţi trei bărbaţi cercetaţi în acest dosar au fost reţinuţi vineri, în urma unor percheziţii în Dâmboviţa şi Prahova, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în furt calificat de conducte de transport de produse petroliere, cu consecinţe deosebit de grave.

În urma percheziţiilor au fost descoperite mai multe documente contabile, actele unor imobile, 15.990 de euro şi 34.400 de lei.

Potrivit Poliţiei Române, membrii grupării ar fi furat, în perioada 2010 - 2011, conducte magistrale de transport de produse petroliere care aparţineau mai multor firme, provocând un prejudiciu care se ridică la peste 1.500.000 de lei.

În acest dosar a fost pus sechestru asiguratoriu pe două vile, şase maşini de lux, trei buldoexcavatoare şi un autotren.

Conform anchetatorilor, cazul are legătură cu un dosar instrumentat de DIICOT în luna septembrie, când şapte persoane, printre care şefii a trei posturi de poliţie şi un jandarm, au fost arestate preventiv.

Constantin Maricescu (PSD) este primar al comunei dâmboviţene Aninoasa din 1996, fiind la al cincilea mandat. El s-a făcut cunoscut după ce
timp de peste zece ani a organizat "Festivalul Primarilor Artişti", eveniment la care zeci de aleşi şi-au arătat talentul de cântăreţi şi instrumentişti.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici