Dăncilă, în scandalul cu Firea: Cu Junker nu am vorbit încă. Voi discuta, dar nu în ideea de a abroga (absolvi - n.r) pe cineva de vreo vină

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că nu a discutat până acum cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după ce Gabriela Firea a spus că a cerut demisia ministrului de Interne după semnalele primite de la Bruxelles prin comisarul Corina Creţu, precizând însă că o va face.

1259 afișări
Imaginea articolului Dăncilă, în scandalul cu Firea: Cu Junker nu am vorbit încă. Voi discuta, dar nu în ideea de a abroga (absolvi - n.r) pe cineva de vreo vină

Dăncilă, în scandalul cu Firea: Cu Junker nu am vorbit încă. Voi discuta, dar nu în ideea de a scuza, de a abroga (absolvi - n.r) pe cineva de vreo vină

"Cu domnul Junker nu am vorbit încă. După cum ştiţi, am avut o vizită în Spania unde m-am întâlnit cu omologul meu spaniol, dar şi cu regele Spaniei. M-am întors azi noapte, am venit aici, dar voi discuta cu domnul preşedinte Junker nu în ideea de a scuza pe cineva, de a abroga (absolvi - n.r) pe cineva despre vreo vină, şi de a ruga ca să lăsăm ca rezultatele anchetei să fie cele care ne fac să credem într-o direcţie sau în cealaltă", a declarat Viorica Dăncilă, în cadrul unei vizite vineri în Argeş.

Sâmbătă, liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţa că premierul Viorica Dăncilă îl va suna luni pe preşedintele CE, Jean Claude Juncker, după ce Gabriela Firea a spus că a cerut demisia ministrului de Interne, după semnalele primite de la Bruxelles prin comisarul Corina Creţu. "Dna Viorica Dăncilă luni îl va suna pe preşedintele Juncker ca să discute această problemă. O s-o sun şi pe dna Corina Creţu. Cred că trebuia să vorbească în primul rând cu dna prim-ministru, din câte ştiu eu”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Anterior, primarul Gabriela Firea spunea că a cerut demisia lui Carmen Dan de la Ministerul de Interne, după semnalele primite de la Bruxelles prin comisarul european Corina Creţu. "Trebuie să vă explic contextul. Eu am luat cuvântul şi le-am transmis colegilor mei faptul că am vorbit ieri cu Corina Creţu, comisar european, care mi-a relatat o discuţie cu domnul Juncker şi colegii săi, faptul că aceştia şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia politică din România şi situaţia din 10 august, faptul că nu e apreciat de alte state europene, apreciind că intervenţia jandarmilor a fost corecta paână la un punct în are avea loc apărarea clădirii Guvernului. Nu au fost de acord ca manifestanţii care nu au fost violenţi au suportat gaze lacrimogene şi erau de ajuns alte măsuri mai blânde. Practic extragerea celor care aruncau în jandarmi", a spus Gabriela Firea.

Aceasta spune că a avut aprobarea Corinei Creţu să discute în şedinţa Comitetului Executiv al PSD de la Neptun.

"În 18 septembrie, în discursul său, Juncker este posibil să facă referiri la situaţia referiri la situatia din România şi la protestele din 10 august şi să nu fie o situaţie confortabilă. Nu e uşor să vezi cum se transmite pe plan extern o percepţie negativă. Am exprimat aceste îngrijorări, ca primar general am subliniat că ce s-a întamplat în 10 august a fost şi o vinovăţie a persoanei care coordonează Ministerul de Interne şi care a încercat să paseze răspunderea către prefectul Capitalei. Ca presa să speculeze ca e apropiat al primarului ca a lucrat cu mine ca si consilier", a mai spus Firea atunci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici