Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI: Serviciul trebuie să aleagă - Constituţia sau protocoalele. Şi ce dacă au fost denunţate?

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir spune că trebuie declarate ilegale protocoalele întrucât au fost comise abuzuri împotriva „democraţiei româneşti”, subliniind că nu trebuie trecute cu vederea chiar dacă au fost denunţate. Dragomir mai spune că SRI trebuie să aleagă între Constituţie şi protocoale.

1363 afișări
Imaginea articolului Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI: Serviciul trebuie să aleagă - Constituţia sau protocoalele. Şi ce dacă au fost denunţate?

Fost ofiţer SRI: Serviciul trebuie să aleagă - Constituţia sau protocoalele. Şi ce dacă au fost denunţate?

„Aceste protocoale sunt înţelegeri ilegale, care au adăugat la lege şi au constituit coloana vertebrală a statului paralel. Braţul “juridic” secret prin care s-au comis abuzuri inimaginabile împotriva democraţiei româneşti, împotriva a mii de români. De azi-noapte, am văzut tot felul de “luptători cu statul paralel, mari eroi” cum dau din colţ în colţ că, de fapt, protocoalele din 2016 sunt legale. Că sunt acoperite de ordonanţă lui Prună? Şi dacă dădea Prună ordonanţă să mergem toţi încolonaţi la Canal, era legal, era Constituţional? Vine vremea să îi scoatem la suprafaţă în curând şi pe infiltraţii ăştia care “luptau cu statul paralel” ziua, iar noaptea făceau denunţuri şi turnau tot la Kovesi, Coldea, Maior şi la acoliţii lor că să îşi apere milioanele de euro făcute din şpăgi”, a scris fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, pe blogul România3.0.

Acesta a mai scris că toate protocolale în vigoare trebuie declarate ilegale şi abrogate de către Guvern.

„Tot aud declaraţii că “le-am denunţat”? Unde suntem aici, în birourile procurorilor acoperiţi SRI de la DNA şi DIICOT? Şi ce dacă au fost denunţate? Un român îl calcă pe un copil cu maşină, vine după o lunăşi zice “mă denunţ” că l-am călcat, asta e, mergem mai departe? Astăzi, absolut toate aceste protocoale trebuie declarate ilegale şi abrogate de urgenţă de către Guvern. Executivul trebuie să răspundă ferm acestei încălcări grosolane a ordinii Constituţionale şi să restabilească domnia legii”, mai arată Dragomir.

Daniel Dragomir mai spune că, după aceste măsuri, se impune o Comisie specială la nivelul Parlamentului pentru a investiga şi analiza „abuzurile din ultimii ani”.

„Această Comisie trebuie să prezinte în termen de maxim 6 luni recomandări clare pentru ca aceste abuzuri să nu se mai întâmple niciodată în România, concomitent cu propuneri concrete de modificare a legislaţiei penale şi din domeniul securităţii naţionale. Reacţiile internaţionale din ultimele zile ne arată că România riscă să fie scoasă de pe harta naţiunilor democratice. (...) Cu toţii avem de făcut o alegere! Eu am făcut această alegere în ianuarie 2013. Am plătit pentru ea, am stat arestat preventiv un an. Cred că a fost de ajuns! SRI trebuie să aleagă: Constituţia sau protocoalele?”, mai spune fostul ofiţer SRI.

Directorul SRI Eduard Hellvig spune, într-o declaraţie de presă de vineri, că a încheiat protocolul secret din 2016 în baza legii şi că l-a denunţat la scurt timp pentru că putea să aplice legea şi fără a se stabili prin protocol relaţionarea dintre Parchet şi Serviciu.

"Trebuie să fii rupt de realitatate să mă acuzi că am ceva de ascuns cu protocoalele, în condiţiile în care am ordonat auditul cu privire la existenţa protocoalelor inainte ca subiectul să fie în dezbatere publică. S-a presupus că e un abuz al SRI. Personal, înţeleg ce înseamnă abuzul statului împotriva cetăţenilor săi şi voi lupta până în ultima zi împotriva abuzurilor, indiferent de cine le face.(...) De ce l-am semnat? Ordonanţa 6 din 2016 a impus să semnăm protocolul cu instituţiile statului pentru exercitarea atribuşiilor noastre. De ce l-am denunţat? Am spus mai devreme, auditul intern a arătat că putem să ne exercităm atribuţiile în baza legii fără aceste protocoale asigurând securitatea naţională a României. Personal, nu am nimic de ascuns. E un proces de transparenţă şi normalitate pe care l-am iniţiat chiar dacă legea nu ne obliga acest lucru", a declarat Eduard Hellvig, directorul SRI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici