MĂRTURIILE lui Darius Vâlcov: Am fost înşelat de procurori. A fost un târg ca să nu mai intru în arest/ Ce spune fostul ministru despre înţelegerea cu DNA

Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, a spus, luni, în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că a fost „înşelat” de procurorii anticorupţie, care i-ar fi promis o pedeapsă de trei ani cu suspendare, motiv pentru care el a făcut nişte declaraţii, pe care, însă, nu le mai susţine.

2705 afișări
Imaginea articolului MĂRTURIILE lui Darius Vâlcov: Am fost înşelat de procurori. A fost un târg ca să nu mai intru în arest/ Ce spune fostul ministru despre înţelegerea cu DNA

Darius Vâlcov nu îşi menţine declaraţiile din 2015: Am fost înşelat de procurori

Darius Vâlcov le-a spus magistraţilor că procurorul de caz i-a propus să semneze un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar, în schimb, el ar fi fost condamnt la trei ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, însă, anchetatorii au extins urmărirea penală împotriva sa, şi astfel, fostul ministru al Finanţelor, şi-a dat seama că a fost înşelat.

„Nu îmi menţin declaraţiile date după 31 martie 2015. (...) În 25 martie 2015, Parlamentul a aprobat, la solicitarea DNA, începerea urmăririi penale împotriva mea şi încuviinţarea reţinerii pentru trafic de influenţă. În aceeaşi zi, fiind şi ziua mea de naştere, am fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Capitalei, într-o cameră care are doi pe trei metri, cu opt persoane în acea cameră. Erau alte şapte persoane. Camera avea un geam de 30 de centimetri pe un metru sub nivelul tavanului. Eu am găsit un loc la al treilea pat suprapus, la 20 de centimetri din nivelul tavanului. Şocul a fost extrem de puternic şi, a doua zi, când ICCJ a schimbat arestul preventiv în arest la domiciliu, am discutat cu avocaţii şi le-am spus că fac orice numai să nu intru în acea cameră”, a povestit Vâlcov, luni, în faţa instanţei de judecată.

La finalul lunii martie, Vâlcov a avut o discuţie cu procurorul de caz. La o parte din această discuţie a fost singur, iar mai apoi a fost asistat de avocatul său.

„Mi-a transmis că este împuternicit să-mi propună să ies din această situaţie cu tablouri în pereţi şi bani prin cimitire şi m-a întrebat ce-mi doresc. Vorbim de un târg aici. I-am spus că nu mai vreau sa intru în arest şi că pot lua chiar şi toată vina asupra mea”, a explicat Darius Vâlcov.

Practiv, Vâlcov a avut de ales între două variante: să semneze un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau să fie extinsă urmărirea penală pe numele lui.

„Pe 30 martie 2015, seara, la locuinţa mea, am stat de vorbă cu cei doi avocaţi. M-am descărcat în faţa dumnealor spunând care este situaţia. Ştiau şi ei ce mi s-a solicitat. Am analizat care sunt avantajele şi dezavantajele şi de ce aş face aşa ceva. A doua zi ne-am prezentat la DNA. În prealabil, am solicitat procurorului ca, dacă se va face acordul de recunoaştere, să participe inculpaţii si avocaţii. Pe 31 martie 2015, la DNA mi s-a spus că suspecţii şi avocaţii au refuzat întâlnirea şi am spus că o să dau acord de recunoaştere, dar nu cel din rechizitoriu, ci spun exact ce s-a întâmplat”, a mai relatat Vâlcov.

După ce ar fi citit declaraţia fostului primar, procurorul DNA ar fi „răbufnit” şi i-ar fi zis că acel document nu poate fi considerat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

„Înţeleg că vreţi să dau mot-a-mot din referat, dar pentru că nu îmi oferiţi garanţie vreau să vorbesc cu superiorul, i-am spus procurorului. Nu mi se oferea nimic. Era cuvântul unui procuror, în condiţiile în care eu trebuia să mint. Am fost la şefii dumnealui, la Popovici şi Kovesi. Amândoi au confirmat şi au spus că ce discut cu procurorii e agreat de sus până jos. Am discutat în prezenţa unui comisar. Garanţii verbale mi-au dat. (...) Am scris pe 31 martie 2015 declaraţia olograf. Este greu, aproape imposibil să spui lucruri care te vor afecta pe viaţă ştiind că nu le-ai făcut”, a explicat sursa citată.

În cadrul declaraţiei, fostul primar a precizat că în 2008 sau 2009, în timpul campaniei electorale a PDL, anumite sume de bani ar fi provenit de la societăţile lui Theodor Berna, Tehnologica Radion sau Plus Confort.

În luna mai 2015, Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta, de primar, senator şi ministru.

În noiembrie 2015, el a mai fost trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 4,2 milioane de lei de la oameni de afaceri care derulau contracte cu Primăria Slatina sau cu SC Compania de Apă Olt. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov i-a pretins unui om de afaceri - denunţător în cauză - aproximativ 10% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la frma respectivă, printr-o societate intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările realizate.

Fostul ministru al Finanţelor a fost trimis în judecată, într-un al treilea dosar, şi pentru instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov a mituit un funcţiionar din cadrul Oficiului de Cadastru. Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. Vâlcov ar fi fost nemulţumit de faptul că angajaţii societăţii nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici