De luni se închide circulaţia pe sensul Bucureşti-Constanţa al A2, la podul peste braţul Borcea

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că de luni se va închide circulaţia pe sensul de mers Bucureşti-Constanţa al A2, în zona podului peste braţul Borcea.

182 afișări
Imaginea articolului De luni se închide circulaţia pe sensul Bucureşti-Constanţa al A2, la podul peste braţul Borcea

Restricţiile de circulaţie se vor aplica între 6 noiembrie şi 23 decembrie.

Astfel, circulaţia va fi închisă pe A2, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, între km. 142+885 şi km. 148+215, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea.

În zona lucrărilor, circulaţia va fi deviată pe calea II (Constanţa - Bucureşti), unde se va desfăşura în ambele sensuri.

Lucrările de reparaţii structurale realizate la podul dunărean peste braţul Borcea vor avea o perioada de serviciu de cel puţin 40 de ani, garanţia fiind de 5 ani, susţine CNAIR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici