Dealeri care care vindeau droguri cu 100-150 lei gramul în Bihor, arestaţi

Cinci persoane, bănuite că vindeau droguri de mare risc consumatorilor din Bihor, au fost prinse de poliţişti. Două dintre ele au fost arestate preventiv, iar trei au fost plasate sub control judiciar.

141 afișări
Imaginea articolului Dealeri care care vindeau droguri cu 100-150 lei gramul în Bihor, arestaţi

Dealeri care care vindeau droguri cu 100-150 lei gramul în Bihor, arestaţi

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, persoanele cercetate ar fi procurat, depozitat şi comercializat droguri de risc, de mare risc şi substanţe cu efect psihoactiv către consumatori din judeţul Bihor, încasând sume cuprinse între de 100 - 150 de lei pentru un gram.

Totodată, s-a stabilit că aceştia ar fi vândut altor dealeri, la preţuri mai mici, astfel de substanţe, obţinând în schimb sume de bani necesare procurării altor cantităţi de droguri pentru comercializare.

Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară, fiind descoperite şi ridicate 400 de grame de canabis (drog de risc), aproximativ 350 de grame pulbere cristalizată conţinând 2-MMC (substanţă psihoactivă) şi 3-CMC (drog de mare risc), cântare de mare precizie, grindere, precum şi alte mijloace de probă.

Sâmbătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea a 5 persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ulterior, duminică, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a trei dintre persoane şi măsura controlului judiciar faţă de alte două.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au formulat contestaţie împotriva încheierii prin care a fost luată măsura controlului judiciar.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici