Decizia Curţii de Conturi privind finanţarea Pandurii Tg Jiu de către fosta SNLO, desfiinţată parţial

Tribunalul Gorj a dispus, vineri, anularea parţială a unei decizii a Curţii de Conturi a României prin care se constata că fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia ar fi finanţat ilegal Clubul Pandurii Târgu Jiu cu mai multe milioane de lei.

269 afișări
Imaginea articolului Decizia Curţii de Conturi privind finanţarea Pandurii Tg Jiu de către fosta SNLO, desfiinţată parţial

Decizia Curţii de Conturi privind finanţarea Pandurii Tg Jiu de către fosta SNLO, desfiinţată parţial (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

Conform sentinţei instanţei, magistraţii au dispus anularea parţială a unei decizii din anul 2012 a Curţii de Conturi, surse judiciare precizând corespondentului MEDIAFAX că anulările respective vizează exact referirile la modul în care fosta SNLO a finanţat două cluburi sportive.

Complexul Energetic Oltenia a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi, după ce această insituţie a obligat producătorul de energie să recupereze sumele respective, SNLO fiind inclusă în anul 2012 în această entitate economică.

Potrivit raportului Curţii de Conturi, SNLO a finanţat cu 8,8 milioane de lei două cluburi sportive, respectiv Pandurii Târgu Jiu şi echipa de handbal - baschet Energia Rovinari, CE Oltenia fiind obligată să extindă verificările pentru a vedea dacă şi finanţările din alţi ani au fost acordate fără să existe prevederi în bugetul propriu în acest sens.

În anul 2013, managerul privat al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a anunţat că unitatea a descoperit, în urma verificărilor făcute de Corpul de Control propriu, că în anii 2009 - 2011 Clubul Pandurii ar fi fost finanţat ilegal cu 19,8 milioane de lei.

Ulterior, CE Oltenia a intentat acţiune în instanţă pentru recuperarea sumelor respective, procesul fiind suspendat însă până la pronunţarea unui verdict în cazul finanţării cu suma de 8,8 milioane de lei, sentinţa dată vineri nefiind definitivă.

Surse judiciare susţin că dacă verdictul va fi menţinut şi de către Curtea de Apel Craiova în urma unei eventuale contestaţii, procesul intentat de CEO pentru recuperarea de la Clubul Pandurii Târgu Jiu a sumei de 19,8 milioane lei rămâne fără obiect întrucât plăţile au fost făcute legal.

Fostul preşedinte al Pandurii Târgu Jiu Marin Condescu a declarat încă din momentul în care Curtea de Conturi a făcut public raportul respectiv că plăţile de la unităţile din minerit şi energie din Oltenia către clubul de fotbal s-au făcut legal.

"Este aceeaşi placă pe care Curtea de Conturi o pune de ani de zile poate şi pentru că celor care fac o asemenea descoperire li s-ar cuveni o primă. Ei probabil se conduc după alte reguli şi uită că au pierdut procesele cu noi în fiecare an. Toate cheltuielile acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă şi sunt aprobate prin ordin de ministru. Ele sunt făcute încă de pe vremea când actualul preşedinte al Curţii de Conturi era prim-ministru şi nu cred că domnul Nicolae Văcăroiu uită că nu se face nimic ilegal în acest domeniu", declara Marin Condescu corespondentului MEDIAFAX în februarie 2013, după ce raportul Curţii de Conturi a devenit public.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici