Deputat PNL, după ce preşedintele l-a propus pe Vlase la conducerea SIE: Numirea lui era previzibilă

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, membru în Comisia pentru apărare, a declarat joi, după ce preşedintele României l-a nominalizat pe Gabriel Vlase pentru funcţia de director SIE, că această propunere era previzibilă, atât timp cât coaliţia PSD-ALDE au majoritatea pentru a valida nominalizarea.

1422 afișări
Imaginea articolului Deputat PNL, după ce preşedintele l-a propus pe Vlase la conducerea SIE: Numirea lui era previzibilă

Deputat PNL, după ce preşedintele l-a propus pe Vlase la conducerea SIE: Numirea lui era previzibilă

"Există cutuma unui echilibru între conducerile civile ale serviciilor. În plus, majoritatea PSD-ALDE nu ar fi votat o altă variantă. Deci era cumva de aşteptat această nominalizare din partea preşedintelui. Provocările în domeniul siguranţei internaţionale sunt tot mai presante. Dincolo de diferenţele politice uneori contondente între noi, Vlase are experienţă in comisiile pentru apărare şi SIE. Atâta timp cât doar PSD-ALDE au majoritatea pentru a valida nominalizarea, numirea lui Vlase era cumva previzibilă. Atâta timp cât propunerea nu putea viza decat un om susţinut de majoritatea parlamentară, nu existau decât două-trei persoane cu CV pe această zonă, iar preşedintele a avut acces la informaţii despre fiecare în parte", a susţinut, pentru MEDIAFAX, Ovidiu Raeţchi.

Klaus Iohannis îl nominalizează în funcţia de director SIE pe Gabriel Vlase, transmite Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", se arată în comunicatul transmis de Adminstraţia Prezidenţială.

Petru-Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Petru-Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii şi doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.

Postul de director al SIE a fost vacant, după demisia de anul trecut a lui Mihai Ungureanu. La acest moment, SIE este condus interimar de generalul cu patru stele Silviu Predoiu, director adjunct şi şef al operaţiunilor Serviciului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici