Deputaţii PNL propun includerea Salvamont în sistemul 112 şi posibilitatea folosirii girofarului

Deputaţii PNL Mircea Roşca şi Elena Uioreanu au anunţat, miercuri, depunerea unor iniţiative legislative care prevăd includerea Salvamont în sistemul de urgenţă 112 şi oferirea posibilităţii de a folosi girofarul pentru deplasarea în cazul situaţiilor de urgenţă.

447 afișări
Imaginea articolului Deputaţii PNL propun includerea Salvamont în sistemul 112 şi posibilitatea folosirii girofarului

Deputaţii PNL propun includerea Salvamont în sistemul 112 şi posibilitatea folosirii girofarului (Imagine: Captură video/Mediafax Foto)

Mircea Roşca a declarat că a depus o iniţiativă legislativă care prevede includerea serviciului Salvamont în sistemul naţional unic de urgenţă 112, astfel încât salvamontiştii să ia parte la misiunile de salvare.

De asemenea, Elena Uioreanu a precizat că a depus o altă iniţiativă în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, astfel încât Salvamont să poată folosi semnalizarea luminoasă, lumina albastră, în situaţii de urgenţă.

Uioreanu a mai precizat că săptămâna viitoare intenţionează să depună în procedura legislativă şi o lege pentru funcţionarea Salvamont.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici