Despăgubire record: Constanda a câştigat procesul cu Primăria Capitalei şi trebuie să primească 165 mil. euro

Omul de afaceri Costică Constanda a câştigat 165 de milioane de euro în procesul cu Primăria Capitalei şi municipiul Bucureşti, reprezentat de Consiliul General, în privinţa unor terenuri, un caz care durează de mai bine de un deceniu, de pe vremea când primar al Capitalei era Traian Băsescu, actualul preşedinte al României.

2062 afişări
Imaginea articolului Despăgubire record: Constanda a câştigat procesul cu Primăria Capitalei şi trebuie să primească 165 mil. euro

Despăgubire record: Constanda a câştigat procesul cu Primăria Capitalei şi trebuie să primească 165 mil. euro (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Costică Constanda are de primit, prin decizia Tribunalului Bucureşti, despăgubiri de peste 35 de milioane de euro legat de contractul de schimb pentru terenul şi construcţiile din Satul Francez şi aproape 110 milioane de euro reprezentând contravaloarea terenului din Parcul Bordei.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis cererea înaintată de omul de afaceri şi de soţia sa şi au dispus rezoluţiunea contractului de schimb prin care Constanda a renunţat la terenul din Parcul Bordei, pentru unul în Satul Francez, părţile revenind la situaţia anterioară contractului.

Prin urmare, municipalitatea îi va plăti lui Constanda suma de 109.216.400 de euro, reprezentând contravaloarea terenului situat în Bucureşti, şi delimitat de strada I.V. Turgheniev nr 11-15 şi Bulevardul Aviatorilor nr.110-112.

Instanţa i-a mai acordat lui Constanda suma de 6.417.669 de euro, reprezentând contravaloarea sultei pentru contractul de schimb pentru terenul şi construcţiile din Satul Francez şi, respectiv 29.757.210 de euro despăgubiri conform acestui contract de schimb.

Costică Constanda mai are dreptul la suma de 79.484.625 lei reprezentând dobânda legală aferentă despăgubirilor.

Decizia poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Ziarul Financiar a relatat, miercuri, că omul de afaceri ar avea de primit suma de 290 de milioane de euro, prezentând şi un calcul potrivit căruia în cazul în care decizia Tribunalului Capitalei va fi confirmată la Curtea de Apel Bucureşti, fiecărui bucureştean revenindu-i 150 de euro pentru achitarea obligaţiilor ce revin astfel municipalităţii.

Potrivit unei cronologii a situaţiei legate de cazul Constanda, prezentate de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, prin deciziile 1324 şi 1325 din 05.09.2003 ale primarului Traian Băsescu, Tudor Dumitru şi Lincaru Eugen au fost împroprietăriţi cu Parcul Bordei, în schimbul terenului pe care aceştia îl revendicaseră în Satul Francez.

Soţii Constanda au cumpărat ulterior Parcul Bordei de la Tudor Dumitru şi Lincaru Eugen.

Soţii Constanda au solicitat Consiliului General al Municipiului Bucureşti emiterea unui Plan Urbanistic Zonal care să le permită construirea în parc a unui complex rezidenţial. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a refuzat, motivând că Planul Urbanistic General prevede destinaţia de spaţiu verde, cu posibilitatea de construire pe maximum 15% din suprafaţa parcului şi numai în scopul păstrării destinaţiei de parc.

Soţii Constanda s-au adresat instanţei, afirmând că refuzul Consiliului General de a aprobă Planul Urbanistic Zonal le afectează dreptul la proprietate. Consiliul General s-a apărat spunând că este de competenţă să să decidă păstrarea destinaţiei de parc prevăzută de Planul Urbanistic General. Printr-o sentinţă a Tribunalului Bucureşti confirmată de decizia 1146 din 21 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să aprobe Planul Urbanistic Zonal şi să plătescă daune de 17 milioane euro.

Prin Ordonanţa de Urgenţă 114/2007, emisă de Guvernul Tăriceanu pe 17 octombrie 2007 şi publicată în Monitorul Oficial din 22 octombrie 2007, se interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, inclusiv private. Astfel, ordonanţa ar fi împiedicat punerea în aplicare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, Parcul Bordei ar fi rămas parc, iar Primăria ar fi trebuit să plătească penalităţile de 17 milioane euro.

În 3 octombrie 2007 însă, între municipalitate şi soţii Constanda s-a semnat un acord prin care Municipalitatea primea Parcul Bordei în schimbul Satului Francez. Municipalitatea se obliga să acorde soţilor Constanda anumiţi coeficienţi urbanistici în Satul Francez (CUT 3,5, înălţime maximă P+5 = 21 m) iar soţii Constanda renunţau la daunele de 17 milioane euro. Înţelegerea a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 270 din 3 octombrie 2007 şi precizată în Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 5 din 17 ianuarie 2008.

Soţii Constanda au propus Consiliului General un Plan Urbanistic Zonal pentru Satul Francez cu CUT de 3,5 dar cu o înălţime mai mare, 28 metri, motiv pentru care Planul Urbanistic Zonal a fost respins în două şedinţe. La o a treia, pe 30 septembrie 2009, proiectul nu a fost discutat din lipsă de cvorum. 30 septembrie 2009 era ultima dată la care Planul Urbanistic Zonal putea fi aprobat de Consiliul General, după acea dată intrând în vigoare modificarea Legii urbanismului 350/2001 prin OG 27/2008. După această dată, CUT pentru Satul Francez putea fi cel mult 2,4.

Pe 20 ianuarie 2010, soţii Constanda s-au adresat Tribunalului Bucureşti prin dosarul 2008/3/2010 reclamând că Municipalitatea nu şi-a respectat contractul aprobat prin Hotărârea 5/2008. Ei solicitau anularea contractului şi repunerea în situaţia iniţială (adică proprietatea Parcului Bordei să revină soţilor Constanda, iar Satul Francez Municipalităţii). Întrucât Parcul Bordei a intrat între timp în domeniul public, ei solicitau despăgubiri conform valorii de piaţă a acestuia în 2008. Soţii Constanda solicitau municipalităţii suma de 200 de milioane de euro, însumând sumă iniţială de 17 milioane euro şi dobânzi.

Prin Hotărârea 350 din 17 decembrie 2010, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat Planul Urbanistic Zonal solicitat de soţii Constanda pentru Satul Francez.

Prin decizia pronunţată pe 6 iulie 2011 în dosarul 2008/3/2010, Tribunalul Bucureşti a acordat soţilor Constanda despăgubiri de aproximativ 165 de milioane euro. Decizia poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici