DN 1, blocat după ce o maşină a luat foc în urma unui accident

Circulaţia pe Drumul Naţional 1 a fost blocată, joi după-amiază, în dreptul "Paralelei 45", după ce o maşină dotată cu butelie GPL a luat foc în urma impactului cu un alt autoturism, în accident fiind răniţi doi copii.

41 afișări
Imaginea articolului DN 1, blocat după ce o maşină a luat foc în urma unui accident

DN 1, blocat după ce o maşină a luat foc în urma unui accident (Imagine ddin arhivă; Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, accidentul s-a petrecut la kilometrul 79+800 de metri, în dreptul "Paralelei 45", în jurul orei 14.45.

Din primele cercetări poliţiştii au stabilit că şoferul unui autoturism Dacia care circula pe sensul de mers Bucureşti – Braşov nu s-a asigurat în momentul în care a trecut de pe o bandă pe alta a sensului său de mers, iar maşina a intrat în coliziune cu un Ford.

În urma impactului dintre cele două maşini, autoturismul Dacia, pe care se afla instalată o butelie cu gaz petrolier lichefiat, a luat foc. Pentru a evita extinderea flăcărilor, poliţiştii au decis să blocheze complet traficul în zonă pe ambele sensuri de mers, până când incendiul a fost lichidat de către pompieri.

În urma accidentului, doi copii au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, însă rănile nu sunt grave, cei doi fiind în afara oricărui pericol.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia pe DN 1, în zona "Paralelei 45", fusese reluată în condiţii normale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici