DNA reacţionează după publicarea raportului MCV: Presiunea la care au fost supuse instituţiile a avut un impact negativ

Procurorii DNA spun că raportul MCV arată presiunea continuă la care au fost supuse instituţiile cheie în combaterea corupţiei a avut un impact negativ, menţionând că rolul Direcţiei nu poate fi exercitat decât într-un cadru legislativ care garantează independenţa.

406 afișări
Imaginea articolului DNA reacţionează după publicarea raportului MCV: Presiunea la care au fost supuse instituţiile a avut un impact negativ

DNA: Raportul MCV arată că presiunea la care au fost supuse instituţiile a avut un impact negativ

„Raportul remarcă faptul că, de la ultima evaluare ce a avut loc în noiembrie 2018, în pofida faptului că Direcţia Naţională Anticorupţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au continuat să investigheze şi să sancţioneze faptele de corupţie la nivel înalt, demonstrând profesionalism în împrejurări foarte dificile, atacurile împotriva activităţii lor, modificările succesive aduse cadrului legislativ aplicabil şi posibilitatea punerii la îndoială a autorităţii deciziilor definitive ridică probleme asupra sustenabilităţii rezultatelor în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor DNA, deşi rezultatele activităţii de combatere a corupţiei sămân „solide”, experţii europeni arată, în raportul MCV, că „presiunea continuă la care au fost supuse instituţiile cheie în combaterea corupţiei, între care D.N.A., a avut un impact negativ”.

„Un exemplu se referă la modificările aduse legilor justiţiei ce au inclus schimbări majore cu privire la cerinţele de vechime, cu impact asupra capacităţii D.N.A. de a funcţiona. Documentul apreciază conducerea D.N.A. pentru faptul că a reuşit cu succes să menţină activitatea instituţiei, dar observă că natura provizorie a numirilor interimare la vârful instituţiilor judiciare dă o notă de incertitudine şi vulnerabilitate”, se mai arată în sursa citată.

DNA îşi menţine angajamentul în continuarea activităţii de combatere a corupţiei la nivel înalt.

„Totodată, D.N.A. îşi exprimă convingerea că rolul său nu poate să fie desfăşurat decât într-un context în care cadrul legislativ şi de construcţie instituţională garantează independenţa instituţiilor judiciare şi eficienţa combaterii corupţiei la nivel înalt”, spun procurorii.

Taguri:
dna,
raport mcv,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici