DNA reclamă "presiuni" asupra denunţătorului în dosarul în care este judecat Sorin Apostu

Reprezentantul DNA a susţinut, luni, în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, că "se încearcă exercitarea de presiuni" asupra Aspaziei Droniuc, denunţătorul în dosarul în care fostul edil Sorin Apostu este acuzat de fapte de corupţie, după ce avocatul acestuia a cerut din nou audierea lui Droniuc.

326 afișări
Imaginea articolului DNA reclamă "presiuni" asupra denunţătorului în dosarul în care este judecat Sorin Apostu

Sorin Apostu (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Luni, la Curtea de Apel Târgu Mureş a avut loc un nou termen în procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu este judecat pentru fapte de corupţie, în faţa instanţei fiind prezenţi fostul edil, soţia sa şi omul de afaceri Călin Stoia.

Reprezentantul DNA a susţinut, la acest termen, că "se încearcă exercitarea de presiuni" asupra Aspaziei Droniuc, denunţătorul în acest dosar.

Afirmaţia a fost făcută după ce avocatul fostului primar, Gheorghe Mateuţ, a cerut din nou audierea lui Droniuc - care a fost deja condamnată, cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă - ca martor în acest dosar şi reaudierea directorului RATUC Cluj-Napoca, Liviu Neag.

Totodată, reprezentantul DNA a spus în faţa instanţei că "crede că se încearcă presiuni" şi asupra lui Neag.

Avocaţii au respins vehement această idee. Astfel, Gheorghe Mateuţ a susţinut în faţa instanţei că nu ştie "de unde a scos ideea cu presiunea" reprezentantul DNA, pentru că el a cerut doar audierea unei persoane pe declaraţia căreia se bazează tot dosarul, în virtutea dreptului la un proces echitabil prevăzut în Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

"Nu înţeleg atitudinea subiectivă a Ministerului Public, de ascundere a unor probe - pentru că Droniuc a furnizat probe împotriva lui Apostu -, atitudinea de protejare a acesteia", a spus Mateuţ, adăugând că reprezentanţii DNA "refuză cu o insistenţă morbidă" ideea ca denunţătorul să fie audiat.

Totodată, Mateuţ a spus că în cazul lui Liviu Neag nu se încearcă nicio presiune, ci apărătorii doresc să afle de la acesta aspecte asupra cărora nu a fost întrebat până acum.

Totodată, Sergiu Bogdan, avocatul omului de afaceri Călin Stoia, care este judecat în acelaşi dosar, a apreciat că "e nejustificat să vorbeşti de presiuni" cât timp inculpatul Apostu nu mai are nicio funcţie publică sau politică.

În replică, reprezentantul DNA a spus că declaraţia persoanei denunţătoare se află la dosar, iar "presiunile" la care a făcut referire sunt preluate din declaraţiile avocatului lui Droniuc, potrivit căruia se fac "presiuni inimaginabile", "mediatic şi personal, prin ameninţări" asupra acesteia. Nu în ultimul rând, reprezentantul DNA a arătat că starea de sănătate a lui Droniuc nu permite audierea sa.

Judecătorul din acest dosar a spus că se va pronunţa asupra cererii de audiere a lui Droniuc la următoarea şedinţă şi asupra reaudierii lui Neag la un termen ulterior, dacă după audierea a 15 CD-uri conţinând înregistrări ale unor convorbiri telefonice va constata că s-au relevat aspecte noi.

La cererea reprezentantului DNA, la care avocaţii nu s-au opus, instanţa a mai decis că soţia lui Apostu, Monica, de asemenea inculpată în dosar, va fi reaudiată, pentru a oferi detalii legate de folosirea unor carduri de alimentare cu combustibil.

Instanţa a rămas în pronunţare în privinţa cererilor avocaţilor privind încuviinţarea părăsirii temporare a ţării de către Stoia şi referitoare la ridicarea sechestrului de pe conturile cabinetului avocaţial al Monicăi Apostu.

La termenul de luni de la Curtea de Apel Târgu Mureş au fost audiaţi şi doi martori. Primul, Stelian Nistor, a relatat că, având probleme financiare şi cunoscându-i pe soţii Apostu, a apelat la Monica Apostu, care l-a ajutat în câteva rânduri, alimentându-i maşina cu carburant.

El nu a putut da detalii referitoare la modul în care aceasta a achitat carburantul, arătând că nu a însoţit-o când a plătit.

Cel de-al doilea martor, Remus Lăpuşan, care este liderul PSD Cluj, a declarat că el a fost preşedinte al societăţii de asigurări Unita, devenită Uniqa, din Cluj, până în februarie 2011, perioadă în care era şi consilier local PSD, însă nu a semnat niciun contract cu RATUC pentru asigurarea parcului auto. El a declarat că nu ştie să se fi făcut intervenţii pentru încheierea contractului.

Lăpuşan a susţinut că semnătura care apare pe diverse convenţii de asigurare aflate la dosarul de urmărire penală este probabil a directorului adjunct al societăţii, Valentin Coroiu. Lăpuşan a spus că firma lui Droniuc a fost intermediar în acest contract şi că o cunoştea pe aceasta, întrucât firma ei era unul dintre sutele de intermediari care încheiau contracte de asigurare, înainte şi după plecarea lui din funcţia de director.

Un nou termen în acest dosar a fost fixat de Curtea de Apel Târgu Mureş pentru data de 10 decembrie.

Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

În decembrie 2011, DNA anunţa că i-a trimis în judecată pe soţii Apostu, pe omul de afaceri Călin Mihai Stoia şi pe denunţătorul Aspazia Droniuc, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător şi indisponibilizarea sumelor de 145.000 lei şi 10.000 de euro aparţinând inculpatului Apostu Sorin, precum şi a sumei de 358.326,93 lei aparţinând inculpatei Apostu Monica Undina.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie.

Sorin Apostu a părăsit, în 28 septembrie, Penitenciarul Târgu Mureş, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis cererea de eliberare depusă de acesta, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici