DNA: Votul deputaţilor blochează dosarele Năstase şi Mitrea, anchetele fiind oprite

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a comunicat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în urma voturilor din Camera Deputaţilor privindu-i pe Adrian Năstase şi Miron Mitrea, dosarele acestora sunt blocate, anchetele fiind oprite.

20 afișări
Imaginea articolului DNA: Votul deputaţilor blochează dosarele Năstase şi Mitrea, anchetele fiind oprite

DNA: Votul deputaţilor blochează dosarele Năstase şi Mitrea, anchetele fiind oprite (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit DNA, ca urmare a votului deputaţilor prin care s-a respins cererea de începere a urmăririi penale în cazul fostului premier Adrian Năstase şi a fostului ministru Miron Mitrea, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru continuarea cercetării în cele două speţe, potrivit articolului 10, litera f din Codul de procedură penală.

Solicitările DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea au fost respinse, miercuri, de Camera Deputaţilor. În cazul lui Adrian Năstase s-au înregistrat 120 de voturi "pentru", 150 de voturi "împotrivă", iar şase voturi au fost declarate nule.

În ceea ce-l priveşte pe Miron Mitrea, s-au înregistrat 160 de voturi "pentru", 108 voturi "împotrivă", iar un vot a fost declarat nul.

Pentru ca aceste cereri să fie aprobate, era necesar ca 218 deputaţi să se pronunţe în favoarea urmăririi penale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici