Doar 11% dintre români sunt în favoarea căsătoriilor între homosexuali

Doar 11 la sută dintre români sunt în favoarea căsătoriilor între homosexuali, potrivit unui raport care subliniază că situaţia socială a homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor în Uniunea Europeană rămâne o problemă, în special în ţările din est, relatează publicaţia electronică EUObserver.

28 afișări
Imaginea articolului Doar 11% dintre români sunt în favoarea căsătoriilor între homosexuali

Doar 11% dintre români sunt în favoarea căsătoriilor între homosexuali (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Documentul arată o serie de diferenţe majore între statele membre cu privire la opinia publică faţă de homosexuali şi lesbiene. Astfel, în timp ce 82 la sută dintre olandezi, 71 la sută dintre suedezi şi 69 la sută dintre danezi sunt în favoarea căsătoriilor între homosexuali, doar 14 la sută dintre ciprioţi şi 11 la sută dintre români sunt de aceeaşi părere.

În spaţiul UE au loc discrimări şi atacuri, iar capacitatea victimelor de a semnala aceste infracţiuni este subminată de lipsa de instruire a poliţiei, potrivit raportului de 160 de pagini despre aspectele sociale ale homofobiei, realizat de Agenţia UE pentru Drepturi Fundamentale.

De asemenea, în timp ce în Olanda 91 la sută dintre locuitori nu au nimic împotrivă să aibă un vecin homosexual, în România doar 36 la sută dintre locuitori sunt de aceeaşi părere, se arată în acest raport.

În pofida progreselor reale înregistrate în ultimii ani, situaţia socială a acestor persoane este în continuare dificilă, subliniază documentul. Chiar şi în state în care atitudinea este mai tolerantă şi legile antidiscriminare mai stricte, există zone unde homofobia prevalează.

Mai mult, în timp ce majoritatea atacatorilor sunt tineri care fac adesea parte din grupuri, există o frecvenţă tot mai mare a atacurilor comise de extrema-dreaptă şi minorităţile etnice.

În iunie 2007, Parlamentul European a cerut Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale să realizeze un raport complet despre discriminările în funcţie de orientarea sexuală. Prima parte a raportului a fost publicată în iunie anul trecut, cea de-a doua urmând să fie dată publicităţii marţi.

Atitudinile politicienilor variază de asemenea, în special în cazul libertăţii de asociere. Paradele homosexualilor şi manifestaţiile pentru drepturile omului au fost obstrucţionate în numeroase state membre ale UE, fie de autorităţi, fie de atacuri "împotriva demonstranţilor". Astfel de incidente au fost semnalate în România, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Polonia.

Această situaţie contrastează cu situaţia din alte ţări membre, în principal din vestul Europei, unde la paradele gay participă miniştri, reprezentanţi ai partidelor politice sau ai organizaţiilor religioase.

De asemenea, raportul arată că refugiaţii care solicită azil în ţările UE din cauza orientării lor sexuale sau identităţii de gen sunt adesea respinşi sau ignoraţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici