Doar 110 locuri în căminele universităţii de stat din Târgu-Jiu pentru 3.000 de tineri

Studenţii Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu au la dispoziţie două cămine, însă cele 110 locuri nu sunt suficiente pentru cei 3.000 de tineri înscrişi la instituţia de învăţământ superior de stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

232 afișări
Imaginea articolului Doar 110 locuri în căminele universităţii de stat din Târgu-Jiu pentru 3.000 de tineri

Doar 110 locuri în căminele universităţii de stat din Târgu-Jiu pentru 3.000 de tineri (Imagine: Thomas Dan/ Arhiva Mediafax Foto)

Studenţii Universităţii "Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au la dispoziţie două cămine: unul care aparţine instituţiei, cu o capacitate de 60 de locuri, şi celălalt al Direcţiei de Tineret şi Sport, unde sunt disponibile 50 de locuri.

În aceste condiţii, aproximativ 2.900 de tineri din cei 3.000 înscrişi sunt nevoiţi să se orienteze spre piaţa imobiliară, unde chiriile încep de la 100 de euro pentru o garsonieră şi pot ajunge până la 250 de euro pentru un apartament modern.

Reprezentanţii UCB susţin, însă, că dacă cererea va fi mai mare ca oferta, vor apela la varianta închirierii unui etaj la un hotel din centrul municipiului Târgu-Jiu.

"UCB deţine 110 locuri în căminele noastre, în Campusul de la Debarcader şi la căminul de la Liceul Nr. 2, iar dacă numărul solicitărilor va fi mai mare avem un protocol cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport şi vom suplimenta numărul de locuri. După ce centralizăm solicitările, după data de 15 septembrie, vom stabili dacă vom încheia şi un parteneriat cu un hotel pentru a închiria un etaj întreg pentru studenţi”, a declarat prorectorul Universităţii "Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Ştefan Ghimişi.

Studenţii înscrişi la UCB în prima sesiune din acest an au avut posibilitatea să menţioneze în fişă şi faptul că solicită un loc de cazare în cămin, însă cererile pot fi depuse şi în luna septembrie, la sediul UCB.

În ceea ce priveşte tarifele de cazare în cămin, acestea sunt diferenţiate în funcţie de statutul solicitantului. Cei care au ocupat locurile la buget au plătit anul trecut 205 lei de persoană, în fiecare lună, în căminul studenţesc Debarcader, care are o capacitate de 60 de locuri, dar şi 200 de lei de persoană pentru masă şi 125 lei de persoană pe lună în căminul Direcţiei de Tineret şi Sport Gorj. Studenţii cu taxă au plătit 300 lei fiecare în Căminul Studenţesc Debarcader şi 220 lei de lei persoană pe lună în căminul de la Liceul Nr.2. Tarifele ar putea rămâne aceleaşi şi în noul an universitar care va începe în octombrie. Cele două cămine nu sunt poziţionate în aceeaşi zonă. UCB are un campus universitar în cartierul Debarcader, iar Liceul Nr. 2 se află în partea opusă, lângă Inspectoratul Şcolar Gorj. Şi condiţiile diferă.

Complexul Studenţesc Debarcader are în componenţa sa şi cantină şi dispune de camere dotate corespunzător, pentru studiu, dar si pentru activităţi extraşcolare. Tinerii pot folosi terenurile multifuncţionale de fotbal, tenis de câmp, volei, baschet, handbal, dar şi sala de gimnastică.

În sesiunea din vara acestui an, 900 de tineri s-au înscris la studiile de licenţă şi master, din cadrul Universităţii ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Conducerea instituţiei de învăţământ superior de stat se aşteaptă însă ca toate cele 1.400 de locuri, la buget şi taxă, aprobate pentru admiterea în noul an universitar 2016-2017, să fie ocupate în etapa din septembrie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici