Doi bărbaţi, reţinuţi în Capitală după ce i-au înfipt unui tânăr o sabie în cap

Doi bărbaţi au fost reţinuţi luni, pentru tentativă de omor, de către procurorii bucureşteni, după ce i-au înfipt o sabie în cap unui tânăr în vârstă de 20 de ani, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Capitalei.

357 afișări
Imaginea articolului Doi bărbaţi, reţinuţi în Capitală după ce i-au înfipt unui tânăr o sabie în cap

Doi bărbaţi, reţinuţi în Capitală după ce i-au înfipt unui tânăr o sabie în cap (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

"La data de 27.05.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului Florin Alberto Harabagiu, cercetat sub aspectul infracţiunii de tentativă de omor calificat, precum şi a inculpatului Daniel Nica, cercetat pentru complicitate la tentativă de omor calificat" se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit sursei citate, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, Harabagiu şi Nica l-au atacat pe tânărul de 20 de ani la intersecţia străzilor Ţesătoarei şi Escalei. După ce Nica a intimidat victima, Harabagiu i-a înfipt sabia în cap.

Ulterior, lama a fost extrasă din capul tânărului în urma unei intervenţii chirurgicale.

Poliţiştii Serviciului Omoruri şi procurorii Tribunalului Bucureşti, sprijiniţi de reprezentanţii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti, au făcut, luni, cinci percheziţii şi i-au ridicat pe cei doi suspecţi, care au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici