Doi morţi şi patru răniţi într-un incendiu izbucnit la o casă din Săftica

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite într-un incendiu izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, într-o casă în construcţie din localitatea ilfoveană Săftica, victimele fiind muncitori care lucrau la imobil.

42 afișări
Imaginea articolului Doi morţi şi patru răniţi într-un incendiu izbucnit la o casă din Săftica

Doi morţi şi patru răniţi într-un incendiu izbucnit la o casă în construcţie din Săftica (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Elena Bucur, incendiul a izbucnit în jurul orei 24.00, într-o casă în construcţie în care se aflau mai mulţi muncitori. Patru dintre ei au suferit arsuri şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală.

Pompierii care au intervenit la stingerea incendiului au găsit în casa distrusă de flăcări două cadavre carbonizate, acestea nefiind identificate până în prezent. Incendiul a fost stins după aproximativ două ore.

Conform primelor cercetări, incendiul ar fi izbucnit de la o instaţie de încălzire improvizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici