De la începutul sezonului cald şi până în prezent, 24 de argeşeni au ajuns la spitale după ce au fost muşcaţi de căpuşe.
„Pentru 12 persoane a fost confirmat diagnosticul de boală Lyme, pe baza analizelor efectuate la Institutul Cantacuzino din Capitală”, a declarat joi directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Adrian Stoica.
Alţi nouă argeşeni aşteaptă rezultatele analizelor, în timp ce în cazul a trei persoane nu s-a confirmat boala.
Potrivit reprezentanţilor DSP, persoanele muşcate de căpuşe primesc tratament la domiciliu.
Boala se manifestă în primul rând printr-o pată roşie pe piele. Netratată corespunzător, susţin specialiştii, poate duce la afecţiuni ale inimii, sistemului nervos şi chiar la deces.
Pacienţii argeşeni diagnosticaţi cu boala Lyme nu sunt în pericol, ei prezentând forme uşoare ale bolii.
 							 							Citeşte şi: 							Accident grav în Teleorman | Zece persoane au fost rănite după ce un TIR şi un microbuz s-au ciocnit. A fost activat planul ROŞU de intervenţie – FOTO VIDEO 							
 							 							Citeşte şi: 							AGLOMERAŢIE la Direcţia de Paşapoarte. Sute de persoane stau la coadă pentru eliberarea actelor de călătorie