Dosar penal după ce un ambulanţier a plecat cu autospeciala să-şi aducă fiica de la mare

  • Poliţiştii din Vaslui au deschis dosar penal in rem în cazul tinerei care a plecat la mare fără să aştepte rezultatul testului Covid.
  • Anchetatorii verifică dacă tatăl fetei, ambulanţier, a luat permisiune de la DSP să plece cu ambulanţa după fată, fiind contact direct al acesteia.
4612 afișări
Imaginea articolului Dosar penal după ce un ambulanţier a plecat cu autospeciala să-şi aducă fiica de la mare

Dosar penal după ce un ambulanţier a plecat cu autospeciala să-şi aducă fiica de la mare

Poliţiştii din Vaslui au deschis dosar penal in rem după ce un ambulanţier de la SAJ Vaslui a plecat cu o autospecială la Costineşti, pentru a-şi aduce acasă fata infectată cu COVID-19. De altfel, la SAJ Vaslui este în curs şi o anchetă disciplinară.

„S-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dosarul este in rem, se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Instituţia a fost vizitată, duminică, de Ministrul Sănătăţii care a vrut să verifice personal situaţia. Nelu Tătaru a anunţat că va trimite săptămâna viitoare la SAJ Vaslui Corpul de Control.

Fata ambulanţierului a participat la sfârşitul lunii trecute la o petrecere de majorat în Vaslui alături de alţi zeci de tineri. După petrecere, mulţi dintre tineri au avut semne de răceală şi au mers la spital. Printre ei, şi fata. Ea a fost testată pentru COVID, însă nu a mai aşteptat rezultatul testului şi a plecat la mare împreună cu alţi 29 de prieteni cu care participase la majorat, să continue petrecerea.

Tinerii s-au cazat la pensiuni din Costineşti. Pe 3 august însă fata are aflat că a ieşit pozitivă pentru COVID-19. În aceeaşi zi, tatăl fetei, ambulanţier la SAJ Vaslui, a plecat spre litoral cu o ambulanţă pentru a-şi aduce fata acasă, deşi era contact al fetei, iar legea spune că ar fi trebuit carantinat la domiciliu, împreună cu ceilalţi contacţi direcţi din familie.

Cât despre legalitatea folosirii ambulanţei, angajaii Serviciului de Ambulanţă pot solicita un transport gratuit pentru un membru al familiei, numai că în acest caz este vorba despre o situaţie specială, cu risc epidemiologic.

Contactată de MEDIAFAX, conducerea SAJ Vaslui nu a răspuns la telefon pentru a explica de ce acest transport a fost făcut fără echipaj medical de specialitate şi în ce condiţii a autorizat acest drum.

Imediat după vestea că tânăra este infectată, ceilalţi tineri au fost aduşi înapoi de la mare cu un microbuz special ISU, în două serii. La spitalul din Bârlad, 10 dintre ei au aflat că au COVID-19 şi au rămas internaţi pentru îngrijiri. Ceilalţi au rămas izolaţi la domiciliu.

Autorităţile trebuie să lămurească acum dacă tatăl fetei a primit permisiunea DSP pentru a merge să-şi ia fata, în condiţiile în care era contact al acesteia, dar şi cum a fost posibil ca fata să ajungă direct acasă, fără să fie evaluată medical la spital, la fel ca prietenii ei. Cercetările sunt însă abia la început.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici