Dosar penal pe numele unui poliţist care a condus beat şi a provocat un accident

Un agent de ordine publică din cadrul Poliţiei Târgu-Jiu este cercetat disciplinar după ce, marţi seara, a provocat un accident rutier pe o stradă din municipiu, după ce a condus băut. Poliţistul fusese dat afară din Poliţie după ce a mers la serviciu beat, dar a recâştigat postul în instanţă.

1201 afișări
Imaginea articolului Dosar penal pe numele unui poliţist care a condus beat şi a provocat un accident

Dosar penal pe numele unui poliţist care a condus beat şi a provocat un accident

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Andrei Lazăr, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că agentul Cristian Bordea s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui maşini sub influenţa alcoolului.

”Marţi seara ar fi provocat un accident soldat cu pagube materiale, iar când a fost testat cu etilotestul s-a constatat că a consumat alcool. Era în timpul liber, cu maşina personală. A intrat într-un alt autoturism. Evenimentul rutier a avut loc pe strada Barajelor, din Târgu-Jiu. S-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi va fi cercetat disciplinar la instituţie. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Bărbatul şi-a desfăşurat activitatea la Serviciul Cazier, iar în urmă cu trei săptămâni, agentul a fost mutat la Serviciul de Ordine Publică, în cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu.

Acesta este membru al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

”Dacă un poliţist care cunoaşte legea se apucă să consume alcool şi să urce la volan, nu am ce să comentez. Nu contează că era în timpul liber. Din punctul meu de vedere, astfel de oameni, nu din sindicat merită daţi afară, merită daţi afară şi din Poliţie, din păcate. A mai fost dat afară, sindicatul l-a ajutat. El este membru, atât. Sper să îşi dea el demisia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Surugiu, preşedintele de onoare al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

În 2014, în perioada în care Cristian Bordea lucra la Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă din cadrul IPJ Gorj, a fost concediat, după ce a mers la serviciu în stare de ebrietate, cu o alcoolemie de 1,26 miligrame alcool pur în aerul expirat.

Acesta a câştigat, însă, postul în instanţă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici