Dosarul Revoluţiei a fost redeschis la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul Revoluţiei, în urma cererii formulate de fostul prim procuror adjunct al Parchetului General, Bogdan Licu.

3208 afișări
Imaginea articolului Dosarul Revoluţiei a fost redeschis la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul Revoluţiei va fi redeschis, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Bogdan Licu, fost procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), a anunţat la data de 05 aprilie că a cerut redeschiderea urmării penale în dosarul Revoluţiei.

"Am dispus infirmarea rezoluţiei şi redeschiderea urmăririi penale, infirmarea fiind adoptată pe baza unor informaţii incomplet. În modul de desfăşurare a anchetei rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea aspectelor esenţiale pentru evenimentele din decembrie '89", a declarat Bogdan Licu la momentul înaintării cererii către instanţă.

Licu a mai spus că deşi "procurorii au efectuat un număr mare de acte procedurale în cauză", aceştia "nu au valorificat un număr mare de informaţii".

"Nu au făcut niciun demers pentru desecretizarea documentelor privind audierile din comisia senatorială în condiţiile în care s-au efectuat mii de audieri în această comisie şi deşi SRI a a întocmit un document amplu, acesta nu se regăseşte în dosarul de urmărire penală şi nici nu rezultă că s-ar fi făcut vreun demers pentru obţinerea lui", a mai precizat fostul procurorul general interimar la data de 05 aprilie.

Un alt motiv ce a stat la baza cererii de redeschidere a cauzei a fost că cele mai multe audierile care s-au făcut în dosar au fost "sintetice şi formale" iar "trăgătorii nu au fost identificaţi".

Bogdan Licu declara că "modul în care s-a făcut ancheta nu corespunde normelor Curţii Europene a Drepturilor Omului" şi că "urmează să se facă cercetări pentru genocid pentru că există indicii temeinice iar omorul şi omorul calificat au devenit imprescriptibile".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici