Două femei din Sântimbru, care mergeau pe marginea unui drum neluminat, au murit într-un accident produs de un tânăr de 18 ani

Două femei, care mergeau pe marginea unui drum neluminat din comuna harghiteană Sântimbru, au murit, în timpul nopţii de miercuri spre joi, după ce au fost lovite într-o curbă periculoasă de un şofer de 18 ani.

214 afișări
Imaginea articolului Două femei din Sântimbru, care mergeau pe marginea unui drum neluminat, au murit într-un accident produs de un tânăr  de 18 ani

Două femei din Sântimbru, care mergeau pe marginea unui drum neiluminat, au murit într-un accident produs de un tânăr de 18 ani

Potrivit Poliţiei Harghita, cele două femei care au murit se deplasau pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie cu maşina care le-a lovit.

”Un şofer de 18 ani, din comuna Sânsimion, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 123/A, pe raza comunei Sântimbru spre localitatea sa de domiciliu, la ieşirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată şi presemnalizată ca atare, le-a acroşat pe N.E. de 58 de ani şi V.E. de 69 de ani, din localitate, care se deplasau pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie, într-un loc prevăzut cu acostament, fără iluminat stradal şi fără să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante ori să aibă asupra lor vreo sursă de lumină. În momentul producerii accidentului, din care a rezultat decesul pietonilor, conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, potrivit IPJ Harghita.

În acest caz, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici