Două tinere care au „furat” mireasa, implicate într-un accident grav. Una dintre ele a murit

O tânără de 18 ani a murit şi alta a fost grav rănită, în timpul nopţii de sâmbătă spre dumunică, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum comunal din judeţul Buzău. Victimele se întorceau de la o discotecă unde au fost cu o mireasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

7588 afișări
Imaginea articolului Două tinere care au „furat” mireasa, implicate într-un accident grav. Una dintre ele a murit

Două tinere care au „furat” mireasa, implicate într-un accident grav. Una dintre ele a murit

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Buzău, Mihai Drăghicioiu, a declarat duminică dimineaţa corespondentuluI MEDIAFAX că accidentul s-a produs pe un drum comunal care leagă localităţile Smârdan de Cârligu Mic, în judeţul Buzău.

„Un autoturism care era condus de o tânără de 18 ani a ieşit în afara carosabilului, pe fondul lipsei de experienţă în condus. Şoferul, tânăra de 18 ani, a decedat iar cealaltă tânără din maşină, de 19 ani, a fos grav rănită. Doar ele erau în acest autoturism”, a declarat Drăghicioiu.

Potrivit acestuia, tinerele veneau de la discoteca din Smârdan după ce au „furat” mireasa şi se întorceau la nuntă. Maşina în care se afla mireasa era în faţa lor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici