Dragnea, la DNA: Declaraţiile de martori pe care le-am văzut până acum nu sunt incriminatoare

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că declaraţiile de martori pe care le-a văzut până acum în dosarul privind referendumul din 2012 nu sunt incriminatoare.

275 afișări
Imaginea articolului Dragnea, la DNA: Declaraţiile de martori pe care le-am văzut până acum nu sunt incriminatoare

Dragnea, la DNA: Declaraţiile de martori pe care le-am văzut până acum nu sunt incriminatoare (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Liviu Dragnea a venit, marţi, pentru a doua zi consecutiv, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a studia materialul de urmărire penală din dosarul privind organizarea referendumului din 2012.

Dragnea a spus că martorii ale căror declaraţii a reuşit să le citească până acum povestesc despre organizarea referendumului, lucruri pe care el le ştia şi pe care le-a făcut în condiţiile legii.

Întrebat dacă a fost chemat la DNA şi în cazul plângerii lui Valer Marian, Dragnea a spus că anchetatorii nu l-au citat în acel dosar. De asemenea, Dragne a respins ideea că ar putea fi chemat pentru a da declaraţii în dosarul în care fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Valentin Preda este urmărit penal fapte de corupţie legate de scurgeri de informaţii din cauze penale.

Liviu Dragnea a fost şi luni la DNA, el declarând că a început studierea materiarului de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de corupţie privind organizarea referendumului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici