Dragnea nu dă înapoi: Fostul lider social-democrat a făcut apel la decizia magistraţilor de confirmare a conducerii PSD

Liviu Dragnea a formulat apel faţă de decizia Tribunalului Bucureşti de confirmare a noii conduceri PSD, stabilite la Congres. Dosarul este pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

2554 afișări
Imaginea articolului Dragnea nu dă înapoi: Fostul lider social-democrat a făcut apel la decizia magistraţilor de confirmare a conducerii PSD

Dragnea a formulat apel la decizia magistraţilor de confirmare a conducerii PSD

Dragnea a formulat apel la decizia Tribunalului Bucureşti prin care a respins, în data de 9 august, cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere social democrată.

În sesizarea depusă la fond, fostul lider invoca chiar dizolvarea formaţiunii. Concret, Tribunalul Bucureşti a admis cererea PSD, au încuviinţat modificările de statut şi au respins toate cererile de intervenţie, printre acestea numărându-se şi cea a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Astfel, apelul a fost formulat la Curtea de Apel Bucureşti, iar dosarul are drept obiect „partide politice modificări acte constitutive - statut - organe de conducere”. Până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX, că fostul lider PSD Liviu Dragnea a susţinut, în cererea de intervenţie depusă la Tribunalul Bucureşti prin intermediul avocaţilor săi, că având în vedere că prin decizia sa de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat şi că Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, cele două angajate ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, au comis fraudă lucrând de fapt la PSD Teleorman, sunt create premisele care duc la concluzia că organizaţia de partid PSD Teleorman trebuie dizolvată, dizolvarea constituind modificare de statut, modificare care trebuie astfel comunicată Tribunalului Bucureşti.

Cealaltă situaţie juridică care a fost invocată de liderul PSD în sesizare este cea potrivit căreia, dacă PSD nu a procedat la dizolvarea filialei de Teleorman şi pe 29 iunie 2019 au participat la Congres inclusiv membri ai filialei PSD Teleorman care au votat modificările de statut, formaţiunea politică se regăseşte în ipoteza juridică în care conduita "PSD Central echivalează cu însuşirea actului ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman" între 7 iulie 2006 şi 18 decembrie 2012, "ceea ce duce chiar la dizolvarea partidului politic PSD însuşi”, au explicat pentru MEDIAFAX sursele citate, la acel moment.

Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova, începând cu 27 mai, unde ispăşeşte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici