Drobeta Turnu Severin: Adolescent accidentat mortal de o maşină a Poliţiei

Un adolescent în vârstă de 17 ani, care se ducea spre casă de la Balul Bobocilor, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost accidentat de o maşină a Poliţiei, într-o intersecţie din Drobeta Turnu Severin, potrivit primelor date echipajul fiind în misiune.

116 afișări
Imaginea articolului Drobeta Turnu Severin: Adolescent accidentat mortal de o maşină a Poliţiei

Drobeta Turnu Severin: Adolescent accidentat mortal de o maşină a Poliţiei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspectorul Nicolae Lohon, agentul din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin făcea parte dintr-un echipaj care se deplasa la o sesizare venită prin numărul unic de urgenţă 112 şi l-a accidentat pe tânăr la intersecţia străzii Smârdan cu bulevardul Tudor Vladimirescu.

"Echipajul avea semnalele luminoase pornite, iar din primele cercetări tânărul ar fi traversat prin loc nepermis, la aproximativ doi metri de trecerea de pietoni", a mai spus Lohon.

Martorii au declarat însă că accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni.

Potrivit managerului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, Dumbrăvica Florescu, echipajul care a ajuns la faţa locului l-a găsit pe tânăr în stop cardiorespirator, s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă acesta nu a mai putut fi salvat, declarându-se decesul.

Agentul Vasile Traşcă, cel care se afla la volanul autospecialei de Poliţie, are 44 de ani şi lucrează de peste 20 de ani în cadrul IPJ Mehedinţi.

În urma accidentului, poliţistul este cercetat pentru ucidere din culpă, iar în cazul în care va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă cu închisoarea între unu şi cinci ani şi suspendarea din funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici