Drumul Naţional 67D, blocat timp de cinci ore în Mehedinţi după ce mai mulţi arbori au căzut de pe versanţi

Circulaţia rutieră a fost blocată miercuri dimineaţă, timp de cinci ore, pe Drumul Naţional 67D între localităţile Baia de Aramă (Mehedinţi) şi Băile Herculane (Caraş-Severin), după ce mai mulţi copaci s-au desprins de pe versanţi din cauza zăpezii şi au căzut pe şosea, drumarii intervenind pentru degajarea arterei.

265 afișări
Imaginea articolului Drumul Naţional 67D, blocat timp de cinci ore în Mehedinţi după ce mai mulţi arbori au căzut de pe versanţi

Drumul Naţional 67D, blocat în Mehedinţi după ce mai mulţi arbori au căzut de pe versanţi (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Circulaţia rutieră a fost reluată după aproximativ cinci ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Theodorescu, circulaţia pe DN 67D a fost reluată pe ambele sensuri, în jurul orei 11.30, la mai bine de cinci ore după ce drumul a fost blocat.

Reluarea traficului a fost posibilă după ce mai mulţi lucrători ai Districtului Drumuri Naţionale Baia de Aramă au intervenit cu utilaje şi au îndepărtat copacii căzuţi pe carosabil.

La faţa locului sunt în continuare poliţişti care monitorizează traficul, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă, din cauza ninsorii abundente.

Traficul pe DN 67D a fost blocat miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.00, după ce mai mulţi copaci s-au desprins de pe versanţi din cauza zăpezii şi au căzut pe şosea, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri, la kilometrii 64+200.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mehedinţi, mai mulţi copaci au căzut miercuri dimineaţă de pe versanţii de pe marginea şoselei şi au acoperit ambele sensuri de mers ale DN 67D, în localitatea Godeanu, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri, la kilometrii 64+200.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră este blocată pe DN 67D, între Băile Heculane şi Baia de Aramă, la faţa locului intervenind drumari din cadrul Districtului Baia de Aramă, pentru deblocarea drumului.

Totodată, două echipaje de poliţie dirijează traficul.

În zona Godeanu, unde carosabilul este blocat, stratul de zăpadă atinge 10-15 centimetri.

Şoferii au la dispoziţie ruta ocolitoare Băile Herculane (DN6) - Drobeta Turnu Severin (DN6) - DJ 670 Malovăţ - DN 67 Baia de Aramă

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici