„Drumul ouălor încondeiate”, trasee speciale create pentru turiştii care ajung în Bucuvina de Paşte

Turiştii care petrec în Bucovina de Paşte pot urma 4 trasee create special de autorităţi, în care pot vedea, pe viu, cum se pregătesc şi se încondeiază ouăle şi pot admira colecţii inedite, care cuprind şi ouă de emu, ţestoasă sau crocodil.

400 afişări
Imaginea articolului „Drumul ouălor încondeiate”, trasee speciale create pentru turiştii care ajung în Bucuvina de Paşte

„Drumul ouălor încondeiate”, trasee speciale create pentru turiştii care ajung în Bucuvina de Paşte

Cele 4 rute destinate turiştilor care îşi petrec în această perioadă vacanţa în Bucovina au fost realizate de Consiliul Judeţean Suceava împreună cu mai multe primării din zonă.

În fiecare dintre localităţile incluse în rutele programului „Drumul ouălor încondeiate”, turiştii pot vizita ateliere de încondeiat ouă şi expoziţii cu vânzare, muzee dedicate ouălelor încondeiate, mănăstiri şi biserici, case memoriale şi pot asista la tradiţii specifice perioadei Paştelui.

În judeţul Suceava există trei muzee ale ouălor încondeiate, două fiind colecţii particulare, în care se regăsesc ouă specifice zonei Bucovinei, dar şi ouă din întreaga lume. Toate cele trei muzee sunt incuse în rutele create special pentru turişti.

La Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti există o colecţie unică în ţară de ouă încondeiate şi închistrite din toate regiunile României. Cel mai vechi ou din expoziţie are peste 100 de ani şi a fost încondeiat chiar la Ciocăneşti cu ceară naturală de albine.

La Muzeul Oului din Vama pot fi admirate peste 7.000 de ouă, atât din Bucovina, cât şi din străinătate, colecţia aparţinând artistei Letiţia Orşivschi. „Aproximativ 3.500 de ouă de diverse dimensiuni, lucrate în tehnici şi stiluri diferite, provin din 82 de ţări, de pe toate cele 5 continente. Ouăle din muzeu sunt aranjate în 45 de vitrine distribuite în 3 încăperi, muzeul fiind structurat pe mai multe secţiuni: ouă bucovinene (unele cu o vechime între 50 şi 100 ani), ouă din alte zone ale României, colecţia internaţională, creaţii ale artiştilor de diferite naţionalităţi aranjate pe teme (ouă cu motive religioase, florale, abstracte, ouă perforate, ouă cu aplicaţii etc.), creaţiile artistei Letiţia Orşivschi şi ouă diverse din porţelan, ceramică, sticlă, lemn, piatră”, se arată pe site-ul muzeului.

Turiştii pot admira la Vama şi ouă rare, printre care cele de: emu, nandu, tinamu, broască ţestoasă, crocodil, flamingo, gecko, potârniche, vrabie, porumbel, rândunică, prepeliţă etc.

„La Muzeul Oului veţi găsi ouă perforate din Cehia, ouă pictate şi ouă <potcovite> din Ungaria, ouă realizate în tehnici textile, din Luxemburg şi Malta, ouă <zgâriate> din Germania, ouă de lemn din Rusia, ouă din lavă vulcanică din Turcia, ouă realizate în tehnica emailului din Caşmirul indian şi pakistanez. (...) Printre multele exponate spectaculoase ale muzeului, puteţi admira un ou de emu din Australia, realizat în tehnica zgârierii de un aborigen, cu o vechime de peste 120 de ani, un ou eclozat de crocodil, provenit de pe valea Nilului, pictat de un nubian cu motive zoomorfe, un ou de struţ transformat într-o capelă, care are pardoseala, tavanul şi vitraliile pictate manual”, mai spun proprietarii muzeului în prezentarea de pe site.

Un alt exponat inedit care poate fi admirat în colecţie este un ou care are aplicate peste 2500 de fire de păr împletite.

La Moldoviţa, muzeul Luciei Condrea are peste 11.000 de exponate aranjate în 106 vitrine. „Prin intermediul acestui muzeu, artista plastică Lucia Condrea a salvat inestimabilul tezaur de tradiţie folclorică a huţulilor. Stau mărturie în acest sens exponatele vechi din zonele în care s-a practicat încondeiatul şi închistritul ouălor datând din anul 1883. Cele mai vechi şi mai sugestive ouă închistrite, purtătoare de simboluri vechi, precreştine sunt ouăle ce provin din teritoriile locuite de huţuli”, se arată pe site-ul muzeului.

Autorităţile anunţă că în perioada Paştelui toate obiectivele turistice sunt deschise şi turiştii pot parcurge cele patru rute incluse în „Drumul ouălor încondeiate”, astfel: Ruta 1: Suceava – Vama – Câmpulung Moldovenesc – Sadova – Paltinu – Vatra Moldoviţei – Moldoviţa – Suceviţa – Marginea – Vicovu de Jos – Straja – Brodina – Brodina de Jos – Izvoarele Sucevei – Moldova Suliţa – Breaza – Fundu Moldovei – Pojorîta – Suceava; Ruta 2: Suceava – Rădăuţi – Marginea – Suceviţa – Moldoviţa – Vatra Moldoviţei – Vama – Suceava; Ruta 3: Suceava – Ciocăneşti – Cârlibaba – Izvoarele Sucevei – Moldova Suliţa – Breaza – Fundu Moldovei – Pojorîta – Suceava şi Ruta 4: Suceava – Vama – Vatra Dornei – Coşna – Poiana Stampei – Vatra Dornei – Dorna Arini – Crucea – Holda – Ostra – Stulpicani – Frasin – Suceava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici