Duminică e ultima zi din vacanţa de iarnă

Peste trei milioane de elevi şi copii din grădiniţe, dar şi unii studenţi, revin luni la cursuri, după vacanţa de iarnă, care a fost mai lungă cu o săptămână din cauza concediului fără plată al profesorilor.

47 afișări
Imaginea articolului Duminică e ultima zi din vacanţa de iarnă

Duminică e ultima zi din vacanţa de iarnă (Imagine: Anita Vizireanu/Mediafax Foto)

Vacanţa de iarnă a început, în 14 decembrie, cu o săptămână mai devreme, cu excepţia câtorva şcoli, din cauza concediului fără plată al profesorilor.

Recuperarea orelor poate fi realizată fără ca elevii să fie aduşi la şcoală sâmbăta sau duminica, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Oana Badea.

Până la vacanţa de iarnă, în zeci de şcoli cursurile au fost suspendate din cauza gripei cu virusul A/H1N1. Tot în acest interval au fost mai multe acţiuni sindicale soldate cu suspendarea activităţii.

Elevii şi preşcolarii au mai avut două zile libere, în 30 decembrie, pentru concediul fără plată al cadrelor didactice, şi în 1 decembrie, pentru Ziua Naţională a României.

Vacanţa de iarnă durează până duminică, 3 ianuarie, potrivit structurii anului şcolar 2009-2010.

Semestrul întâi continuă din 4 ianuarie până în 29 ianuarie, iar în intervalul 30 ianuarie - 7 februarie 2010 este programată vacanţa intersemestrială.

Semestrul II începe luni, 8 februarie 2010, şi se încheie vineri, 11 iunie 2010. De sâmbătă, 3 aprilie, şi până duminică, 11 aprilie 2010, elevii vor fi în vacanţa de primăvară. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 12 iunie, şi se va termina duminică, 12 septembrie 2010.

Ministerul Educaţiei a stabilit că zilele libere fără plată pentru cadrele didactice vor fi acordate în 30 noiembrie şi în perioada 14-18 decembrie. Măsura a fost luată în contextul aplicării Legii 329/2009 privind reducerea cheltuielilor.

Iniţial, Ministerul Educaţiei propusese ca zilele libere fără plată să se acorde în perioada 21-24 decembrie şi 28-31 decembrie. Sindicaliştii au susţinut însă că zilele libere nu pot fi acordate cumulativ, toate într-o singură lună, şi nici nu pot fi asimilate perioadei de concediu, personalul didactic fiind în concediu în perioada 21-31 decembrie.

Tot luni revin la cursuri şi unii studenţi, dar vacanţa acestora este reglementată la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici