Duşa: Adrian Iovan este un exemplu de altruism şi dăruire de sine, model de curaj şi profesionalism

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a transmis un mesaj de condoleanţe familiei Iovan, exprimându-şi regretul pentru pierderea suferită şi afirmând că pilotul Adrian Iovan este un exemplu de altruism şi dăruire de sine, un model de curaj şi profesionalism, care a pus viaţa semenilor mai presus de a sa.

433 afișări
Imaginea articolului Duşa: Adrian Iovan este un exemplu de altruism şi dăruire de sine, model de curaj şi profesionalism

Adrian Iovan (Imagine: Victor Ciupuliga/ Mediafax Foto)

"Pilotul Adrian Iovan este pentru noi un exemplu de altruism şi dăruire de sine, un model de curaj şi profesionalism, care a pus viaţa semenilor mai presus de a sa, demonstrând că este un adevărat Comandant. Va rămâne un exemplu de virtute, de onestitate, un model de conduită pentru multe generaţii de piloţi de acum înainte. Îi vom păstra o veşnică preţuire şi amintire, alături de cea a locotenentului post-mortem Aurelia Ion. Dumnezeu să îi odihnească în pace!", a declarat ministrul Duşa în mesaj.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici