Duşa: Ordonanţa privind sporurile militarilor oferă şi cadrul juridic pentru pregătirea militarilor

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Câmpulung Moldovenesc, că prin ordonanţa adoptată miercuri de Guvern privind sporurile militarilor s-a reparat o nedreptate, dar s-a creat şi cadrul juridic ca militarii să plece în continuare la pregătire în Portugalia şi Statele Unite.

1141 afișări
Imaginea articolului Duşa: Ordonanţa privind sporurile militarilor oferă şi cadrul juridic pentru pregătirea militarilor

Duşa: Ordonanţa privind sporurile militarilor oferă şi cadrul juridic pentru pregătirea militarilor (Imagine: Darius Mitrache/ Mediafax Foto)

Duşa a declarat, într-o conferinţă de presă, privind ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prin care s-au majorat sporurile angajaţilor din armată, servicii de informaţii, penitenciare că s-a reparat o nedreptate.

"Li s-a reparat o nedreptate care li s-a făcut anii trecuţi şi este bine că acest lucru s-a realizat", a spus Duşa.

El a precizat că banii vor fi alocaţi din bugetele fiecărui minister din subordinea cărora se află respectivele instituţii.

"Mai mult, această ordonanţă a creat cadrul juridic pentru ca militarii care urmează să plece în continuare la pregătire în Portugalia şi în Statele Unite. Este vorba de piloţi şi personal tehnic pentru crearea capabilităţilor aviaţiei de vânătoare începând din 2017. Este vorba de avioanele F 16", a spus Duşa.

Întrebat dacă spaţiul aerian al României a mai fost violat, ministrul Apărării a răspuns că forţele aeriene române împreună cu forţele aeriene ale NATO asigură 24 de ore din 24 securitatea spaţiului aerian.

Guvernul a majorat sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare prin ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de miercuri.

Ordonanţa modifică salarizarea pe acest an a bugetarilor.

Actul normativ a fost iniţiat de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate naţională, şi de Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei.

Ordonanţa este aprobată în contextul în care, săptămâna trecută, mai multe surse declarau, după ce MEDIAFAX a anunţat intenţia Guvernului de a majora aceste sporuri, că atât ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, cât şi directorul Direcţiei Buget din Finanţe, Gheorghe Gherghina, au susţinut în Guvern că nu există resurse pentru a acoperi majorarea de sporuri pentru personalul militar, avută în vedere de Executiv, ceea ce a atras critici din partea ministrului Apărării, Gabriel Oprea, care a cerut schimbarea din funcţie a cel puţin unuia dintre cei doi oficiali.

Luni, atât Voinea, cât şi Gherghina au fost numiţi în Consiliul de Administraţie al BNR şi urmează să părăsească Guvernul, iar surse oficiale afirmă că, spre deosebire de săptămâna trecută, ordonanţa are acum atât avizul Ministerului Finanţelor, cât şi pe cel al ministrului pentru Buget.

La finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, într-un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne se arată că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, şi stabileşte că militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor putea fi plătiţi, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător.

Până în prezent, legislaţia permitea recuperarea muncii prestate în zilele nelucrătoare şi sărbătorile legale doar prin timp liber. Ministerul susţine însă că, dat fiind numărul redus al efectivelor acestor instituţii raportat la numărul misiunilor, acordarea de timp liber după munca prestată în aceste condiţii putea afecta funcţionarea normală a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

"În aceste condiţii, acolo unde angajatorul nu poate acorda compensarea cu timp liber corespunzător, cei care au muncit în zilele libere vor primi o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul lucrat în acele zile, prin raportare la durata programului normal de lucru din respectiva lună", se arată în comunicat.

Ministerul mai arată că această problemă reprezintă una dintre temele constante ale dialogului sindical, poliţiştii, jandarmii sau pompierii militari fiind de cele mai multe ori în situaţia de a acumula foarte multe ore de muncă peste programul normal de lucru, şi că instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu pot funcţiona în baza unui program de lucru normal, activitatea acestora fiind una cu caracter permanent.

"Numai în acest an angajaţii acestor instituţii au avut de gestionat o serie de situaţii de ordine publică, de urgenţe civile sau generate de condiţiile meteorologice, care au presupus prezenţa permanentă în mijlocul comunităţilor, cum au fost căderile abundente de zăpadă de la începutul anului, inundaţiile grave din primăvară, gestionarea ordinii publice în timpul campaniei electorale din luna mai sau a altor numeroase evenimente care ar fi putut afecta ordinea şi liniştea publică", se mai afirmă în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici