Ecaterina Andronescu, după declararea EPIDEMIEI de gripă: Apa şi săpunul din şcoli, responsabilitatea directorului

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că dotarea şcolilor cu apă şi săpun, astfel încât să fie evitată circulaţia virusului gripal, este responsabilitatea directorilor unităţilor de învăţământ şi a autorităţilor locale, subliniind că primul triaj trebuie realizat de părinţi, acasă.

1937 afișări
Imaginea articolului Ecaterina Andronescu, după declararea EPIDEMIEI de gripă: Apa şi săpunul din şcoli, responsabilitatea directorului

Ecaterina Andronescu, după anunţarea EPIDEMIEI de gripă: Apa şi săpunul din şcoli, responsabilitatea directorului

„Inspectorul şcolar de la Bucureşti, inspectorul şcolar general, doamna profesor Neacşu, când ne-a raportat situaţia, cu asta a început: în toate şcolile avem apă şi săpun. Cred că responsabilitatea e a directorului de şcoală, a profesorilor de acolo, a autorităţilor locale”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la Digi24.

Potrivit ministrului, apa şi săpunul în şcoli intră în responsabilitatea fiecărui judeţi şi a fiecărei şcoli.

„În primul rând, solicitarea noastră se adresează în primul rând părinţilor. Copilul pleacă dimineaţa de acasă, părintele îl poate vedea dacă este perfect sănătos, îl duce la şcoală, dacă dă semne că ceva e în neregulă, se duce la doctor. E primul triaj, cel de acasă, pe care-l face părintele. Apoi ne asigurăm că în fiecare dimineaţă din această săptămână şi la prânz, pentru că avem şcoli care funcţionează în două schimburi, trebuie să facem triajul la şcoală. (...) Sigur, şcoala îi trimite la doctor pe cei care nu se află în starea de sănătate corespunzătoare, rămân la copiii sănătoşi. Igiena aceasta intimă, să te speli pe mâini, să foloseşti apa şi săpunul, sunt primele lucruri pe care un părinte îl învaţă pe copil”, a mai spus Andronescu.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri dimineaţă că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutiv şi sunt 54 de decese din cauza bolii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici