Elena Udrea, adusă din arest la DNA. Procurorii i-au prezentat acuzaţiile în dosarul "Gala Bute"

Elena Udrea a fost adusă luni din arest la DNA, pentru a fi audiată în dosarul Gala Bute, după ce a fost cerut un nou aviz de la Camera Deputaţilor, pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a fostului ministru al Dezvoltării Regionale, fiind acuzată de trei noi fapte de luare de mită. Elena Udrea a fost dusă înapoi în arest, după ce procurorii i-au adus la cunoştinţă că are calitatea de suspect în dosarul "Gala Bute" şi i-au prezentat acuzaţiile, avocatul acesteia spunând că prioritară acum este contestaţia la arestare, care se judecă marţi, la ICCJ.

3006 afișări
Imaginea articolului Elena Udrea, adusă din arest la DNA. Procurorii i-au prezentat acuzaţiile în dosarul "Gala Bute"

Elena Udrea, adusă din arest la DNA pentru a fi audiată în dosarul Gala Bute (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a fost dusă luni din arest la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarul "Gala Bute". Elena Udrea a fost adusă cu o dubă a poliţiei şi a intrat în jurul orei 12.00 la DNA, unde a stat aproximativ o oră.

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat că procurorii i-au prezentat învinuirile pentru care Camera Deputaţilor a dat deja aviz pentru urmărirea penală.

"S-a făcut o chestiune tehnică, şi anume i s-au prezentat învinuirile pentru care Parlamentul, anterior, a încuviinţat urmărirea penală şi urmează ca, în funcţie de răspunsul Parlamentului, dacă se va da aviz sau nu, să dăm o declaraţie completă pentru toate acuzaţiile. (...) Tehnic vorbind, cererea de arestare (în dosarul Gala Bute, n.r.) nu poate fi făcută în acest moment, deoarece doamna Udrea are doar calitatea de suspect, aşa cum ni s-a adus la cunoştinţă astăzi. Sigur, există o încuviinţare prealabilă a Parlamentului, iar procurorii pot să o folosească", a spus avocatul Marius Striblea, la ieşirea de la DNA.

Avocatul a adăugat că nu a discutat cu Elena Udrea despre posibilitatea ca ea să meargă la Camera Deputaţilor pentru a se apăra în cazul noile acuzaţii ale procurorilor DNA.

"Nu ştiu dacă procedura presupune obligatoriu ca doamna Udrea să se adreseze Camerei. Poate să renunţe la acest drept. Nu am discutat despre acest lucru, vom discuta în cursul după-amiezii şi vom pune la punct apărarea, inclusiv pentru Parlament. Deocamdată, chestiunea stringentă este cea legată de contestaţia care se judecă mâine şi căreia îi dăm prioritate", a precizat Striblea.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere luni un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.

În dosarul Gala Bute, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

DNA a precizat că, ulterior, în această cauză au apărut noi elemente "ce au conturat suspiciunea săvârşirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor".

Potrivit DNA, una dintre faptele de luare de mită are legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec.

Procurorii susţin că, în 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, pentru sine şi pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanţii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului "Schi pentru România".

O a doua faptă de luare de mită ar avea legătură, potrivit procurorilor, cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii (CNI) către SC Consmin SA.

Procurorii susţin că, în perioada 2010 - 2011, Elena Udrea, împreună cu Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii la data faptelor şi suspectă în această cauză, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Astfel, după ce CNI făcea plăţile către firma Consmin, pentru lucrările efectuate, administratorul societăţii dispunea transferul a 10 la sută din suma încasată către societatea controlată de Ştefan Lungu, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod, s-au realizat cinci plăţi, în valoare totală de 335.486 de lei, au arătat procurorii în referatul cauzei.

La rândul său, Ştefan Lungu i-ar fi dat banii primiţi lui Liberiu Tudor Breazu, persoană apropiată atât de Elena Udrea, cât şi de Ana Maria Topoliceanu, arată procurorii.

O parte din aceste sume i-ar fi fost dată în numerar lui Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea, iar diferenţa ar fi fost folosită de Breazu "pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria", mai susţin procurorii.

O a treia faptă de luare de mită vizează finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani.

Procurorii susţin că, în 2011, Elena Udrea ar fi cerut şi primit de la inculpatul Adrian Gardean, pentru sine şi pentru altul, foloase materiale în valoare de 10 la sută din plăţile efectuate de MDRT pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

Procurorii au mai arătat, în referatul cauzei, că în 6 octombrie 2011, Adrian Gardean i-ar fi dat 900.000 de euro lui Gheorghe Nastasia, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de societăţile Termogaz Company şi Kranz Eurocenter din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

"Cu acelaşi prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gardean Adrian, la cererea lui Udrea Elena Gabriela, că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăţilor care urmau să fie efectuate către cele două societăţi, iar pentru diferenţă i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăţi controlate de Obreja Rudel. Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia Gheorghe ministrului Udrea Elena Gabriela, iar diferenţa de 3.000.000 lei a fost transferată de SC Termogaz Company SA în contul SC Europlus Computers SRL la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate", a precizat sursa citată.

DNA menţionează că aceste ultime fapte reprezintă "modalităţi alternative de săvârşire ale aceleiaşi infracţiuni de luare de mită pentru care Camera Deputaţilor a cerut începerea urmăririi penale şi a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Udrea Elena Gabriela la data de 09.02.2015".

"În condiţiile în care aceste fapte completează latura obiectivă a infracţiunii, este necesară o nouă cerere de urmărire penală şi o nouă încuviinţare a arestării care să se raporteze la forma completă a acuzaţiei aduse deputatului", susţine DNA.

Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft".

În dosarul "Gala Bute" sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea penală a lui Ion Ariton. Senatul au aprobat, în 12 februarie, solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul senatorului PSD Ion Ariton.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.

De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinut de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini.)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici