Emil Boc: Bacalaureatul reflectă starea unei ţări în care este promovată grosolănia prostului-gust. Vezi ce a mai declarat premierul

Premierul Emil Boc a declarat în emisiunea „Prim Plan" la TVR că examenul de bacalaureat a fost un moment al adevărului şi că în România avem o criză a valorilor.

1349 afișări
Imaginea articolului Emil Boc: Bacalaureatul reflectă starea unei ţări în care este promovată grosolănia prostului-gust. Vezi ce a mai declarat premierul

Emil Boc: Legat de Roşia Montană, trebuie luată o decizie. Ministerul Economiei şi Ministerul Mediului se ocupă de asta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

  • Pe parcursul lunii septembrie va exista o propunere pentru ministrul responsabil cu absorbţia fondurilor europene.
  • Factura la întreţinere nu va creşte pentru persoanele cu venituri sub 786 de lei pe membru de familie. Anul trecut, autorităţile au dat subvenţii în valoare de 700 de milioane de lei. Anul acesta ar trebui să dea măcar jumătate.
  • Bacalaureatul a fost un moment al adevărului. Reflectă starea unei ţări în care este promovată grosolănia prostului-gust. Prin seriozitatea elevilor şi a profesorilor vom reuşi să îmbunătăţim situaţia din învăţământ. În România avem o criză a valorilor. Nu există modele pentru tânăra generaţie. Şcoala trebuie să fie instrumentul prin care se încurajează valorile.
  • Legat de Roşia Montană, trebuie luată o decizie. Ministerul Economiei şi Ministerul Mediului se ocupă de contractul acesta, pentru a lua o decizie avantajoasă pentru România.
  • Sunt doritori în PDL pentru a fi primari în Bucureşti. Vom decide în partid după analizarea profilului acestora. Depinde de decizia de comasare a alegerilor.
  • Alianţă dintre PSD şi PNL a separat apele în politică. PSD a înghiţit din punct de vedere ideologic tot ce a fost PNL. Alegerile din 2012 vor aduce lucrurile la normalitate în interiorul PNL-ului.
  • Măsurile pe care le-a luat PDL în 2010 le iau multe ţări în 2011.
  • Dacă se va impune schimbarea denumirii sau a siglei PDL vom discuta în partid. Deocamdată nu avem analizele sociologice efectuate.
  • Nu există la nivelul coaliţiei un consens legat de modul în care ar putea să se facă regionalizarea. UDMR-ul are o viziune diferită. Discuţiile merg mai departe. Şi în Italia se discută desfiinţarea provinciilor. Putem să discutăm cu UDMR 8-10 regiuni cu condiţia ca acest demers să se poată realiza până la capăt.
  • Comasarea alegerilor nu este legată de un interes de partid. PDL are mai puţini primari, deci vom fi dezavantajaţi, nu avantajaţi. În plus, nu am mai compromite tot anul cu dezbateri electorale.
  • Privind comasarea alegerilor, ar fi un semn de coerenţă la nivel european că România este preocupată de starea economică şi nu de luptele politice şi ar însemna reduceri ale cheltuielilor de la bugetul de stat. Suntem interesaţi să avem şi o prezenţă mai mare la vot.
  • Poziţia PDL faţă de alegeri este vot uninominal şi îmbunătăţirea sistemului din 2008.
  • Vom susţine orice variantă care va îmbunătăţi sistemul actual. Punctul nostru de vedere va merge pe ce au votat românii. Privind Parlamentul unicameral, în coaliţie nu există un consens între membrii coaliţiei. Pentru acel punct fiecare partid îşi va expune public argumentele.
  • PDL susţine şi parlament unicameral, şi reducerea numărului de parlamentari. Dar nu este suficient votul PDL-ului. Fără opoziţie revizuirea Constituţiei nu se va realiza.
  • S-a stabilit ca până săptămâna viitoare să se comunice daca este luată în considerare legea privind comasarea alegerilor.
  • În luna octombrie va fi trimisă la Parlament Legea bugetului de stat.
  • Priorităţile guvernului pentru sesiunea parlamentară: legea de revizuire a Constituţiei, legea bugetului de stat pentru 2012 şi legea asigurărilor, legea salarizării, legea asistenţei sociale, aprobarea modificărilor la Codul fiscal, legea de intrare in vigoare a Codului Penal, legea statutului minorităţilor, legea taxării averilor, legea electorală încă nu este elaborată

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici