Emil Boc şi Anca Boagiu au inaugurat staţiile de metrou Jiului şi Parc Bazilescu, de pe magistrala 4

Staţiile de metrou Jiului şi Parc Bazilescu, de pe magistrala 4, au fost puse, vineri, în funcţiune, după investiţii de 72,5 milioane euro, fără TVA, la eveniment fiind prezenţi premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

1856 afișări
Imaginea articolului Emil Boc şi Anca Boagiu au inaugurat staţiile de metrou Jiului şi Parc Bazilescu, de pe magistrala 4

Emil Boc şi Anca Boagiu au inaugurat staţiile de metrou Jiului şi Parc Bazilescu, de pe magistrala 4 (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Şeful Guvernului a apreciat că finalizarea acestui proiect va ajuta la fluidizarea traficului în Capitală şi poate fi considerată drept o dovadă că Bucureştiul reprezintă pentru guvern "un obiectiv prioritar" de investiţii.

"Guvernul va continua lucrările la alte tronsoane, respectiv Drumul Taberei şi legătura cu aeroportul Otopeni, o parte dintre lucrări urmând să fie demarate chiar în acest an", a spus Boc.

Staţiile Jiului şi Parc Bazilescu au o lungime de 2,62 km cale dublă de metrou.

Totodată, au fost inaugurate şi primele automate de vânzare a cartelelor de metrou, urmând ca în perioada următoare să fie instalate şi în alte staţii.

După această investiţie, lungimea reţelei de metrou din Bucureşti a crescut la 68,6 kilometri cale dublă, cu 51 de staţii.

În prezent, magistrala 4 de metrou are patru staţii (Gara de Nord 2, Basarab 2, Griviţa şi 1 Mai).

Trenurile vor circula la un interval de 8 minute, iar în următorii cinci ani nu vor exista spaţii comerciale în incinta staţiilor, întrucât se află în perioada de garanţie.

"Sper să renunţăm la politica prin care începem mii de lucrări fără a le termina şi vrem să demonstrăm că suntem în perioada recuperării întârzierilor", a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Ea a arătat că în următorii 10 ani se vor deschide alte 65 de staţii noi de metrou, care vor necesita o investiţie de 8,5 miliarde euro.

Prezent la eveniment, directorul general al Metroex, Gheorghe Udrişte, a spus că lucrările pe magistrala 4 vor continua de la Parc Bazilescu la Lac Străuleşti, urmând ca în toamnă să lanseze licitaţia pentru execuţia lucrărilor, în valoare de aproximativ 800 milioane lei.

Proiectul constă în proiectarea şi execuţia a staţiilor Laminorul şi Lac Străuleşti, unde va fi construită o parcare de autovehicule şi un depou pentru metrouri.

"În iarnă, sper să începem lucrările de structură de la Parc Bazilescu la Străuleşti şi în doi ani şi jumătate să finalizăm investiţia", a spus Udrişte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici