Epava avionului prăbuşit în Apuseni, tăiată şi transportată cu tractoarele localnicilor. Noi IMAGINI de la locul accidentului - FOTO

Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost tăiată în bucăţi şi este transportată, în tractoarele localnicilor, către centrul comunei Horea, unde va fi păzită de jandarmi până în momentul în care va fi dusă într-un loc în care poate fi studiată de către anchetatori.

1316 afișări
Imaginea articolului Epava avionului prăbuşit în Apuseni, tăiată şi transportată cu tractoarele localnicilor. Noi IMAGINI de la locul accidentului - FOTO

Epava avionului prăbuşit în Apuseni, tăiată şi transportată cu tractoarele localnicilor. Noi IMAGINI de la locul accidentului (Imagine: Catalin Cadan/Mediafax Foto)

Secretarul comunei Horea, judeţul Alba, Corneliu Olar, a declarat, miercuri seară, corespondentului MEDIAFAX că epava avionului care s-a prăbuşit în urmă cu două zile în Apuseni a fost tăiată şi încărcată în mai multe tractoare, la operaţiune participând reprezentanţii Primăriei şi localnici.

Olar a afirmat că resturile avionului au fost încărcate în tractoare, iar la ora transmiterii acestei ştiri sunt coborâte de la locul producerii accidentului până în centrul comunei Horea, traseu care are aproximativ 10 - 12 kilometri şi este extrem de dificil.

El a adăugat că epava avionului va fi depozitată temporar în Horea, iar ulterior va fi transportată cu autocamioane în locul unde ar urma să fie depozitată pe perioada anchetei.

"Ce ştiu acum este că sunt pe drum. Resturile avionului sunt încărcate în tractoare ale localnicilor. Primăria a oferit ajutorul atât în timpul căutărilor, cât şi pentru coborârea avionului. Mai multe detalii despre ce vor face cu el nu ne-au spus", a afirmat Olar.

Surse apropiate anchetei au declarat, miercuri seară, corespondentului MEDIAFAX că epava avionului va fi depozitată în comuna Horea, în zona târgului din localitate, şi va fi păzită de jandarmi până va fi preluată pentru a fi dusă în locul unde va putea fi analizată în cadrul anchetei.

Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost păzită de jandarmi, iar miercuri au început procedurile de extragere a epavei aeronavei.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara, marţi seară, că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, iar epava va fi păzită până când va putea fi transportată într-un loc special pentru a fi studiată.

Întrebat dacă printre probele ridicate se află şi cutia neagră, procurorul a răspuns că acest avion nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord care vor fi examinate de către anchetatori.

"Această aeronavă nu a avut o cutie neagră, însă are alte instrumente la bord care urmează să fie examinate în perioada următoare pentru a vedea cum au funcţionat şi pentru a-şi face un punct de vedere experţii în domeniu. Se va emite un raport de către inspecţia de specialitate, inspectorii investigatori ai Autorităţii Aeronautice. Acest raport sigur că va fi făcut după o perioadă de timp, după câteva luni. De regulă, este o procedură laborioasă pentru a emite acest raport, va fi depus la Parchet şi apoi procurorul va putea să administreze probaţiunea şi să soluţioneze dosarul", afirma Lazăr.

Întrebat de ce va dura câteva luni ancheta, Lazăr răspundea că aşa se procedează în cazul anchetelor cu catastrofe aeronautice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici