Explicaţiile Ministerului Sănătăţii în legătură cu liberalizarea serviciilor medicale: Pacientul nu plăteşte nimic

Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis, joi, un comunicat prin care explică măsurile luate prin OUG de liberalizare a serviciilor medicale şi, conform sursei citate, sistemul medical nu se va privatiza, iar pacientul nu va trebui să plătească dacă va alege să se trateze la un spital privat.

1182 afișări
Imaginea articolului Explicaţiile Ministerului Sănătăţii în legătură cu liberalizarea serviciilor medicale: Pacientul nu plăteşte nimic

Explicaţiile Ministerului Sănătăţii în legătură cu liberalizarea serviciilor medicale: Pacientul nu plăteşte nimic

Guvernul a adoptat, marţi, o ordonanţă de urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii 95 privind reforma în sănătate.

„Prin modificările aprobate marţi, pacienţii nu vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat iar numărul vieţilor salvate va fi în creştere. Nu se privatizează niciun serviciu medical! Modificarile dau şansa pacienţilor în stare critică să beneficieze mai repede de intervenţiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat!”, conform comunicatului ministerului.

Infarctul miocardic acut şi accidentul vascular sunt bolile care generează o mortalitate mare în România, arată MS, iar cauza este lipsa centrelor de cardiologie intervenţională şi de stroke.

„Spitalele private au fost incluse în programele naţionale de sănătate gestionate de CNAS, încă din 2014. Modificarea actuală este o actualizare a legislaţiei din 2014 în care era lăsat în suspans această formulare ambiguă: când sunt excedate anumite capacităţi de primire pot fi accesate de către pacienţi anumite servicii, lucru absolut neclar şi greu de interpretat. Mai mult, se dă posibilitatea ca spitalele de stat care au această capacitate să trateze pacienţii critici cu infarct miocardic, accident cerebral, etc”, arată sursa menţionată.

Conform oficialilor MS, prin măsura legislativă va creşte numărul unităţilor sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri, pacientul doar beneficiază de tratament şi nu plăteşte nimic.

„În cazul spitalelor private, pacienţii nu vor plăti nimic în plus. În cazul pacienţilor aflaţi în stare critică (infarct miocardic, AVC, etc), prin modificarile aduse astăzi se deschide pacienţilor accesul şi la alte spitale de stat decât până acum dar şi private care pot opera aceste programe. De exemplu, programul de infarct miocardic acut, care va permite mai multor centre să-l opereze, creând accesibilitatea pacienţilor şi reducând timpul din momentul stabilirii diagnosticului şi rezolvarea intervenţională. Acest lucru va conduce la salvarea mai multor vieţi”, subliniază MS.

În acest context, ministerul oferă şi un exemplu în acest sens.

„De exemplu, un pacient cu infarct miocardic acut din Craiova, să ne amintim de cazul vedetei tv Busu, nu va mai trebui transportat la Bucureşti pentru a fi preluat de un mare spital din Capitală, deja supraaglomerat, ci va putea fi rezolvat la centrul de cardiologie din Craiova”, conform MS.

A doua modificare importantă, arată sursa citată, este pentru Programul Naţional de Oncologie. Mecanismul este asemănător, iar noutatea o constituie crearea unui subprogram, cel de chirurgie oncologică. Acest proiect face parte din strategia de a combate cancerul în România, o strategie pe patru piloni şi pune accent pe depistarea precoce a cancerului.

„La fel pentru un bolnav de cancer se vor face servicii integrate în care sunt prinse toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenţii chirurgicale. Şi pentru aceşti pacienţi, Ministerul Sănătăţii deschide posibilitatea de a opta între spitalul de stat şi cel privat”, anunţă Ministerul.

MS arată că mai sunt şi alte prevederi ale Ordonanţei, care nu au fost discutate în spaţiu public, dar care sunt importante, respectiv:

- Ordonanţa va da startul, în anul 2020, derulării programului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist, precum şi faptul că în cadrul unor programe naţionale de sănătate curative, vor fi acordate în premieră, conform recomandărilor comisiei europene, servicii integrate (pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii de logopedie, consultaţii psihologice, investigaţii paraclinice, logoped, etc.), această modificare legislativă este absolut necesară.

„- O altă modificare a Legii 95, propusă prin ordonanţă este corectarea unei nedreptăţi care li se făcea pacientelor cu vârsta de peste 18 ani, care deşi beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucţie mamară prin endoprotezare, în cazul intervenţiilor chirurgicale oncologice. Până acum pacientele trebuiau să scoată bani din buzunar pentru intervenţia chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Acum nu mai este nevoie, iar contravaloare intervenţiei va fi decondată de CNAS şi va avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii, dar mai ales a reinserţiei sociale.

- Deasemenea, o altă prevedere importantă pe care această Ordonanţă de modificare a Legii 95 o are, se referă la persoanele care au lucrat în străinătate şi au cotizat la bugetul asigurărilor de sănătate a altui stat mebru din UE. Acestora li se vor asimila perioada de cotizare de acolo şi în sistemul de asigurare românesc. Iată o măsură concretă pentru a aduce medicii din diaspora acasă! (aici să nu fie interpretat că ministrul o face pentru el…poate e mai bine sa fie spusă de medici din diaspora asta)

- O altă modificare vizează durata de acordare a concediilor şi a indemnizaţiei pentru incapacitatea temporare de muncă în cazul unor boli cu caracter special. De exemplu, pentru tuberculoză, concediu se dă din prima pe toată perioada de tratament, până la vindecare. Nu mai trebuie să vină pacientul lunar, la medicul specilalist pentru prelungire. Pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, perioada de reavizare a a concediului va fi de un an, în intervalul ultimelor doi ani şi un an şi sase luni pentru SIDA şi neoplazii, tot în acelaşi interval de timp.

- Nu au fost neglijaţi nici personalul militar în activitate, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special, care vor beneficia de indemnizaţii de asigurări de sănătate si de posibilitatea de a-şi lua concediul medical, pentru îngrijire copil bolnav”, conform MS.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici