Explozie la un bancomat din Arad, după ce a fost aruncat în aer

O explozie a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un bancomat aflat lângă un magazin din oraşul Arad, fiind provocată de hoţi care au încercat astfel să scoată bani din aparat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1900 afișări
Imaginea articolului Explozie la un bancomat din Arad, după ce a fost aruncat în aer

Explozie la un bancomat din Arad, după ce a fost aruncat în aer

Explozia a avut loc, în jurul orei 01.30, la un bancomat aflat pe str. Tunarilor din oraşul Arad, lângă un magazin, şi a fost una de mică intensitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, luni dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o parte din peretele de rigips care acoperea bancomatul.

“Am fost solicitaţi să intervenim de către firma care asigură paza în acea locaţie. Am intervenit cu o autospecială, incendiul nu a fost de mari dimensiuni, l-am stins în două minute”, a afirmat George Pleşca.

La locul incidentului s-au deplasat şi poliţiştii arădeni, care au deschis o anchetă.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au confirmat că a fost vorba de o explozie provocată de hoţi care au intenţionat să scoată astfel sumele de bani din aparat. Oamenii legii urmează să stabilească prejudiciul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici