Familii evacuate la Roşia Montană din cauza alunecărilor de teren

Două familii au fost evacuate, în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Roşia Montană, din judeţul Alba, din cauza unei alunecări de teren care pune în pericol locuinţele.

197 afișări
Imaginea articolului Familii evacuate la Roşia Montană din cauza alunecărilor de teren

Familii evacuate la Roşia Montană din cauza alunecărilor de teren (Imagine: Mediafax Foto)

Primarul comunei Roşia Montană, Virgil Nariţa, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că alunecarea de teren a început să se producă în zona Gura Roşiei, între două drumuri, pe fondul precipitaţiilor puternice din ultimele zile.

Nariţa a spus că alunecarea de pământ s-a produs pe o distanţă de aproximativ 20 de metri, punând în pericol zece case aflate în apropiere.

Potrivit edilului, autorităţile locale au decis, în noaptea de marţi spre miercuri, să evacueze două familii care locuiau în casele cele mai apropiate de locul alunecării de teren.

"Am dat dispoziţie de evacuare, iar oamenii s-au mutat înţelegând că sunt în pericol. Astăzi urmează să evaluăm situaţia şi să hotărâm dacă este nevoie să evacuăm şi lucrurile celor două familii, adică să facem o evacuare totală”, a mai spus Nariţa.

Cele două familii vor locui temporar într-o locuinţă socială pusă la dispoziţie de Primăria Roşia Montană. De asemenea, la faţa locului au fost luate măsuri de delimitare şi marcare a zonei ce prezintă pericol, instituindu-se pe timpul nopţii paza zonei calamitate şi a gospodăriilor evacuate.

Potrivit sursei citate, administraţia locală a chemat constructorul şi proiectantul celor două drumuri, realizate recent, pentru a stabili cauzele care au dus la producerea alunecării de teren şi pentru a hotărî măsuri care se impun pentru a opri înaintarea acesteia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici