Femeie din Arad, internată după ce a avut o reacţie severă la vaccinul contra A/H1N1

O femeie în vârstă de 30 de ani a fost internată, la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Judeţean din Arad, în urma unei reacţii severe apărute în urma vaccinării contra A/H1N1, femeia având dureri musculare şi febră.

30 afișări
Imaginea articolului Femeie din Arad, internată după ce a avut o reacţie severă la vaccinul contra A/H1N1

Femeie din Arad, internată după ce a avut o reacţie severă la vaccinul contra A/H1N1 (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, pacienta, care este din Arad, s-a vaccinat cu Cantgrip în urmă cu două săptămâni, iar primele semne ale reacţiilor adverse au apărut la câteva zile, însă aceasta a primit tratament la domiciliu.

"A făcut o reacţie adversă neobişnuită la vaccin, în opinia mea, în sensul că persistă mialgiile de aproape două săptămâni, cu stări febrile, stare generală alterată. Tratamentul iniţial a implicat şi o simptomatologie convulsivă", a declarat, luni, dr. Dana Negru, director epidemiologic în cadrul DSP Arad.

Medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde este internată femeia, spun că aceasta primeşte îngrijiri în Secţia de Neurologie şi că evoluţia este pozitivă.

"Pacienta acuză în special dureri musculare la membrele inferioare. Este examinată şi ţinută sub observaţie, având o evoluţie favorabilă", a declarat dr. Mirandolina Prişcă.

Femeia a declarat că îi amorţesc picioarele, pe care nu le simte uneori.

"E ca şi o paralizie, am furnicături şi uneori nu îmi simt deloc picioarele", a spus femeia, care a mai acuzat febră şi probleme digestive.

Responsabilii DSP spun că, în judeţ, au fost vaccinate cu Cantgrip peste 13.000 de persoane şi că şase dintre acestea au avut reacţii adverse, dintre care trei au fost internate, două cu reabilitare completă, acest din urmă caz fiind şi cel mai grav.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici