FEN: Salariul de merit şi fondul de premiere, nu pot fi acordate pentru tot anul

Reprezentantul FEN, Constantin Ciosu, susţine că deşi vor fi păstrate salariul de merit şi fondul de premiere, acestea nu vor putea fi acordate până la sfârşitul anului întrucât ordonatorii de credite trebuie să se încadreze în continuare în acelaşi buget.

116 afișări
Imaginea articolului FEN: Salariul de merit şi fondul de premiere, nu pot fi acordate pentru tot anul

FEN: Salariul de merit şi fondul de premiere, nu pot fi acordate pentru tot anul (Imagine: Mediafax Foto)

Secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu, a declarat, luni, că pleacă nemulţumit de la ultima întâlnire cu reprezentanţii Guvenului pe proiectul de ordonanţă de urgenţă privind diminuarea sporurilor şi indemnizaţiilor, întrucât nu a fost eliminat în totalitate articolul 20 din acest act normativ.

El a precizat că bugetul Educaţiei din acest an a fost diminuat cu 20 la sută, ceea ce înseamnă că plata salariilor de merit şi a premiilor va fi posibilă doar pentru circa zece luni.

"Se pare că ultimul cuvânt îl va avea Guvernul, indiferent de negocierile cu sindicatele. Federaţia Educaţuiei Naţionale, împreună cu «Cartel Alfa», a reînceput acţiunile de protest şi le vom relua până când drepturile stabilite prin lege vor fi respectate", a declarat Ciosu la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Muncii.

Liderul sindical susţine însă că participarea la negocieri "nu a fost chiar în zadar", întrucât s-a ajuns la altă fază de discuţie, dar FEN nu este mulţumită.

"Articolul 20 obligă încadrarea în bugetul alocat, care este diminuat din start cu 20 la sută", a explicat Ciosu.

În ce priveşte indemnizaţiile de conducere, Ciosu a spus că Guvernul are trei opţiuni şi va trebui să aleagă una dintre ele, respectiv indemnizaţie fixă pentru persoanele cu funcţii de conducere angajate contractual sau pentru funcţionari publici, diminuarea sporurilor sau diminuarea funcţiilor de conducere.

Vicepreşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hader, a spus că, la prima vedere, negocierea cu Ministerul Muncii poate fi considerată un succes, însă, în realitatea, menţinerea alineatului 1 din articolul 20 va aduce probleme în sistemul educaţional.

El a explicat că fondurile proprii ar trebui să fie o sursă importantă pentru asigurarea plăţii salariilor de merit, însă Educaţia nu mai are de unde să atragă aceste fonduri, astfel încât aceste drepturi nu vor mai putea fi plătite spre sfârşitul anului.

Hader a mai spus că rezultatul discuţiilor de la Ministerul Muncii reprezintă "tot ce puteam obţine mai bun, având în vedere că Guvernul oricum vroia să reducă cheltuielile".

Liderul "Alma Mater" a a precizat că, marţi, vor fi discuţii la "Cartel Alfa", iar miercuri se vor întâlni federaţiile din învăţământ pentru a stabili acţiunile viitoare.

La ora transmiterii acestei ştiri, o parte a sindicaliştilor continuă discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Muncii, rămânând în divergenţă doar articolul din proiectul de OUG privind indemnizaţia de conducere.

La sediul Ministerului Muncii a venit şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Silviu Bian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici