Fiul lui Silviu Prigoană intră în afacerile de prindere şi relocare a câinilor vagabonzi

Rosal Grup, controlat de Honorius Prigoană, şi-a completat recent obiectul de activitate, astfel încât să se ocupe şi cu prinderea, transportul şi adăpostirea câinilor fără stăpân.

895 afișări
Imaginea articolului Fiul lui Silviu Prigoană intră în afacerile de prindere şi relocare a câinilor vagabonzi

Honorius Prigoană (Imagine: Rayvan Chirita/Mediafax Foto)

Obiectul de activitate al firmei de salubrizate a fost completat cu "servicii de îngrijire a animalelor de companie, plimbat, împerechere, găzduire şi dresaj, adăpost, gestionare câini fără stăpân operaţiuni de prindere şi transport al câinilor comunitari".

"Atunci când s-a modificat legea şi când autorităţile au decis să ia măsuri cu câinii fără stăpân, ne-am gândit să participăm şi noi la aceste servicii şi să ne ocupăm de tot ce ţine de relocarea animalelor. Am făcut un parteneriat cu un medic veterinar şi cu o asociaţie care se ocupă de câini", a declarat agenţiei MEDIAFAX Bogdan Niculescu, directorul general al Rosal Grup.

El a spus că firma nu a început încă să colecteze câini şi că este posibil ca în acest an, fiind unul electoral, să nu vrea nimeni să ia măsuri cu câinii de pe străzi.

"Nu este mare profitul obţinut pentru un câine şi este o piaţă care se va termina într-un an-doi-trei, când nu vor mai fi câini pe străzi. Noi n-am gândit-o ca pe o afacere cu profit mare, ci am zis că dacă tot suntem prezenţi în mai multe oraşe cu salubrizarea, hai să intrăm şi pe piaţa asta", a explicat Niculescu.

Fiul lui Silviu Prigoană Honorius-Adrian deţine 67% din acţiunile Rosal Grup, restul fiind împărţit între alte persoane fizice.

Rosal Grup a avut în 2012 afaceri de aproape 180 de milioane de lei (40 milioane euro) şi un profit net de 1,3 milioane de lei (300.000 de euro). Firma are aproape 2.000 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici